Asasinii rabinului israeliano-moldovean, condamnați la moarte
Un tribunal din Emiratele Arabe Unite (EAU) a condamnat luni la moarte trei persoane găsite vinovate pentru uciderea rabinului israeliano-moldovean Zvi Kogan, care a fost asasinat în noiembrie anul trecut în această ţară din Golf.
Curtea Federală de Apel din Abu Dhabi a stabilit că uciderea lui Zvi Kogan, în vârstă de 28 de ani la data crimei, a fost comisă în „scop terorist”. Trei acuzaţi au fost astfel condamnaţi la moarte şi un al patrulea la închisoare pe viaţă. Conform legii din EAU, pedepsele capitale pot fi atacate cu recurs.
Rabinul Kogan era un trimis special al Chabad, o organizaţie iudaică ortodoxă cu activitate în mai multe ţări. Spre deosebire de majoritatea comunităţilor iudaice ortodoxe care tind să se concentreze pe cercul lor interior, organizaţia Chabad pune accentul pe interacţiunea şi evenimentele comunitare cu evrei neafiliaţi şi seculari sau alte secte ale iudaismului.
El a fost dat dispărut în luna noiembrie în EAU. Cadavrul său a fost descoperit apoi în oraşul Al Ain şi trei suspecţi uzbeci au fost arestaţi.
Israelul şi Emiratele Arabe Unite au stabilit relaţii diplomatice în septembrie 2020, în baza aşa-numitelor „Acorduri avraamice” de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi statele arabe, încheiate în timpul primului mandat al lui Donald Trump ca preşedinte al SUA.
După stabilirea relaţiilor diplomatice, cele două ţări au făcut progrese substanţiale în relaţiile bilaterale, mai ales în domeniul comercial, relaţii care s-au răcit însă din octombrie 2023, odată cu începutul războiului în Fâşia Gaza.
Sursa: hotnews.ro
Un șofer a ajuns cu mașina într-un pilon, la Glodeni
Un bărbat din raionul Glodeni a ajuns cu automobilul într-un pilon de pe marginea carosabilului, în noaptea de 7 septembrie. Accidentul s-a produs în jurul orei 23.47.
(AUDIO) „Spion” din Azerbaidjan, al serviciilor speciale ale Federației Ruse, reținut de IGP
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție Chișinău, cu suportul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” şi în comun cu procurorii PCCOCS, anunțǎ reținerea unui bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse.
Lingouri din aur, depistate în bagajele unor pasageri la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău
Polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat două cazuri de transportare nedeclarată a lingourilor din metale prețioase, depistate în Aeroportul Internațional Chișinău.