(VIDEO) Primarul din Țibirica, Călărași, amendat pentru gunoiștea de la marginea localității

Inspectoratul pentru Protecția Mediului a verificat situația de la gunoiștea din satul Țibirica, raionul Călărași, în urma unei sesizări a cetățenilor.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 24 iulie 2026, 21:52
Primarul din Țibirica, Călărași, amendat pentru gunoiștea de la marginea localității

Potrivit unui comunicat al instituției, conducerea IPM, împreună cu inspectorii de mediu din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Călărași, s-a deplasat la fața locului pentru verificarea situației semnalate, susține realitatea.md.

Primarul din Țibirica, Călărași, amendat pentru gunoiștea de la marginea localității

În urma controlului, a fost întocmit un proces-verbal de contravenție pe numele primarului localității, în baza art. 154 alin. (11) din Codul contravențional.

Instituția a mulțumit cetățenilor pentru sesizare, subliniind importanța implicării comunității în protejarea mediului înconjurător.

Amintim că, în ultimele două săptămâni, subiectul gunoiștilor neconforme a revenit constant în atenția publică, fiind discutate cazurile de la Goian, Băcioi și Porumbeni.