Consilierii municipali au susținut acordarea titlului de Cetățean de Onoare pentru nouă personalități. Ion Ceban: „Aici nu există politică”
Consilierii municipali au susținut propunerea primarului general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău pentru nouă personalități consacrate ale Republicii Moldova.
Anunțul a fost făcut de edil într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, în care a precizat că inițiativa a fost aprobată în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău.
Totodată, Ion Ceban a criticat lipsa de participare a consilierilor PAS la vot, acuzând formațiunea că a politizat subiectul.
„Îmi pare rău că PAS a politizat iarăși subiectul și nu a participat la vot, când este vorba despre acești oameni extraordinari. Aici nu există politică. Sunt oamenii care duc faima Chișinăului și a Republicii Moldova prin munca și dedicația lor”, a declarat primarul.
Potrivit acestuia, propunerea a fost înaintată în contextul Zilei Chișinăului, sărbătorită pe 17 iulie, când capitala marchează 590 de ani de la prima atestare documentară. Edilul a menționat că vor urma și alte propuneri din partea colectivelor, care vor fi examinate și înaintate spre aprobare în Consiliul Municipal cu prilejul Hramului Capitalei.
Persoanele propuse pentru titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău sunt:
- Constantin Rusnac – compozitor, muzicolog și profesor universitar;
- Lidia Botezatu – interpretă de muzică ușoară, pop-rock și folk;
- Anișoara Puică – interpretă de muzică ușoară;
- Olga Ciolacu – interpretă de muzică ușoară și populară;
- Ion Suruceanu – interpret de muzică ușoară;
- Mihail Malear – campion mondial de 10 ori;
- Ilona Stepan – director artistic și prim-dirijor al Capelei Corale Academice „Doina”;
- Svetlana Bivol – muzicolog și directoarea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”;
- Ianoș Țurcanu – poet, prozator, eseist și publicist.
La finalul mesajului său, Ion Ceban a transmis felicitări Chișinăului cu ocazia aniversării celor 590 de ani de la prima atestare documentară și le-a urat „La mulți ani!” tuturor chișinăuienilor.
Moldexpo montează bariere pentru parcare cu plată. Decizia aduce nemulțumiri
Două bariere vor fi instalate până la sfârșitul lunii septembrie la intrările pe teritoriul Moldexpo, iar de acum înainte chiar și oamenii care vin la nunți sau alte ceremonii vor trebui să plătească pentru a intra.
Șeful SIS bate alarma: Crește numărul moldovenilor recrutați prin Telegram de structurile ruse
Serviciul de Informații și Securitate constată o creștere a numărului cetățenilor moldoveni recrutați prin Telegram pentru a desfășura, la indicația Federației Ruse, diferite acțiuni. O spune directorul SIS, Alexandru Musteața, care precizează că o parte dintre aceștia se află pe teritoriul Republicii Moldova, iar acțiunile pregătite vizează inclusiv Ucraina, transmite IPN.
Viorel Cernăuțeanu, despre salariile polițiștilor: „Nu suntem sătui, dar nu murim de foame”
Salariile polițiștilor nu sunt pe măsura așteptărilor, admite șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu. Totuși, acesta susține că angajații înțeleg situația bugetară și apreciază majorarea salarială de 15%, promisă de la 1 ianuarie 2027. Cernăuțeanu a comparat bugetul cu o plăcintă care trebuie împărțită „la toți egal”.