(VIDEO) 14 oameni au fost împușcați la o zi de naștere a unui copil, în California
Patru persoane au murit după ce 14 au fost împușcate la o reuniune de familie în nordul Californiei, sâmbătă seara, au anunțat autoritățile, potrivit ziarului The Guardian.
Heather Brent, purtătoare de cuvânt a biroului șerifului din comitatul San Joaquin, a declarat că printre victimele atacului armat de la Stockton se numără atât copii, cât și adulți, la Stockton.
„Aproximativ 14 persoane au fost împușcate, iar patru victime au fost confirmate moarte”, a transmis biroul șerifului din comitatul San Joaquin pe rețelele sociale, adăugând că informațiile despre atac sunt încă limitate.
Biroul șerifului a precizat că detectivii „lucrează pentru a stabili circumstanțele care au dus la această tragedie”.
„Primele indicii sugerează că ar putea fi vorba despre un incident țintit, iar anchetatorii analizează toate posibilitățile”, se arată în comunicat.
Atacul armat a avut loc la petrecerea de ziua unui copil, a spus viceprimarul orașului Stockton, Jason Lee, într-o postare pe Facebook.
„Sunt în legătură cu personalul și cu autoritățile de ordine publică pentru a înțelege exact ce s-a întâmplat și voi insista să obțin răspunsuri”, a spus el.
Poliția a declarat că a primit apeluri puțin înainte de ora 18:00 privind un atac armat produs în apropierea blocului 1900 de pe Lucile Avenue din Stockton, la aproximativ 80 de kilometri est de San Francisco.
Atacul a avut loc în interiorul unei săli de evenimente, care împarte parcarea cu alte afaceri.
Autoritățile nu au oferit imediat informații suplimentare despre starea victimelor. Oficialii au transmis anterior că mai multe persoane au fost transportate la spital.
„Îi rugăm pe toți cei care au informații, înregistrări video sau care au asistat la orice parte a acestui incident să contacteze imediat Biroului Șerifului din comitatul San Joaquin”, a transmis poliția.
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a fost informat despre atac, a precizat biroul său într-o postare pe rețelele sociale.
Sursa: liberttea.ro
(VIDEO) Inundații devastatoare în Spania: cel puțin cinci morți, mii de evacuați și peste 100.000 de elevi fără cursuri
Cel puțin cinci persoane au murit, iar mii de locuitori au fost evacuați în estul Spaniei, după ce furtuna Adam a provocat ploi torențiale, inundații masive și revărsarea mai multor râuri. Regiunea Valencia se numără printre cele mai afectate zone.
Zelenski a sosit în Norvegia pentru a se întâlni cu Witkoff şi cu preşedintele Finlandei, după ce Trump a afirmat că Rusia s-a comportat rezonabil în privinţa Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi la Oslo pentru a se întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în încercarea de a repara relaţiile cu Washingtonul, care s-au deteriorat brusc în ultimele două săptămâni, pe măsură ce preşedintele Donald Trump a curtat din ce în ce mai mult Moscova, relatează Reuters.
Bursele mondiale înregistrează scăderi puternice, iar prețul petrolului depășește 110 dolari pe baril
Piețele financiare internaționale au înregistrat marți, 20 octombrie 2026, scăderi semnificative, pe fondul îngrijorărilor privind investițiile masive în inteligența artificială și al creșterii accelerate a prețurilor petrolului.