Statul Major al Apărării a fost instituționalizat prin lege
Deputații au susținut în lectura a doua un proiect de lege ce vizează ajustarea cadrului normativ din domeniul apărării în vederea instituționalizării Statului Major al Apărării. Modificările vin să alinieze legislația națională la standardele internaționale în materie de planificare, comandă și control militar.
Actul normativ optimizează lanțul de comandă și control prin instituționalizarea Statului Major al Apărării ca structură centrală distinctă, pentru a delimita clar conducerea militară operativă de atribuțiile administrativ-logistice, care rămân în sarcina Ministerului Apărării. Astfel se elimină riscul unor decizii paralele între cele două instituții, în special în situații de criză.
Alte modificări vizează direct militarii. Cei care au dobândit dreptul la pensie vor putea semna contracte de până la 5 ani, față de termenul general de 2 ani prevăzut de Codul muncii, pentru retenția personalului cu experiență, fără a afecta oportunitățile de angajare ale tinerilor ofițeri absolvenți ai Academiei Militare. Militarii eliberați din serviciu la limita de vârstă, care beneficiază de pensie și locuiesc singuri într-o locuință de serviciu, nu mai pot fi evacuați din aceasta.
Militarii prin contract eliberați din serviciu la limita de vârstă, care au dreptul la pensie, sunt scutiți de plata valorii restante a echipamentului militar. Scutirea nu se aplică repetat celor care, după ce au dobândit acest drept, au semnat un nou contract de serviciu militar.
Totodată, termenul de aplicare a sancțiunilor disciplinare militarilor va crește de la 6 la 12 luni de la comiterea abaterii, aliniindu-se practicii din funcția publică.
Proiectul de lege prevede reconfigurarea Comisiei de Stat pentru Încorporare prin excluderea șefului Centrului Serviciului Civil și includerea reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne — pentru îmbunătățirea suportului logistic și a controlului teritorial — și a reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării — pentru identificarea tinerilor apți de serviciu militar și educația civică a acestora.
Alte modificări vizează uniformizarea terminologiei, dar și actualizarea unor componențe instituționale, astfel încât acestea să corespundă organizării reale a autorităților publice și să reflecte funcțiile actuale ale Statului Major al Apărării.
Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Apărării pentru a ajusta legislația din domeniul apărării în contextul intrării în vigoare a noii legi cu privire la sistemul național de apărare (25 august 2025) și a altor două legi conexe: Legea privind managementul situațiilor de criză (1 septembrie 2025) și Legea privind securitatea națională (4 octombrie 2025).
Noile prevederi legislative vor intra în vigoare după trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
Adoptat de Parlament: Răspunderea penală poate fi transmisă și după reorganizarea persoanei juridice
Răspunderea penală va fi transmisă în cazul în care o persoană juridică se reorganizează după comiterea unei infracțiuni. Prevederea este inclusă într-un proiect de lege votat în a doua lectură de Parlament.
Parlamentul a adoptat măsuri legislative pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor prin comunicații electronice
Cartelele SIM preplătite vor putea fi activate doar după identificarea utilizatorului pe baza unui act de identitate. Totodată, apelurile inițiate din afara teritoriului Republicii Moldova care afișează numere din Planul național de numerotație vor fi supuse unor măsuri suplimentare de verificare, marcare sau blocare, în conformitate cu cerințele aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații.
(VIDEO) Partidul Nostru cere reformarea intervenției Poliției în cazurile de violență în familie
Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru a depus un demers către Ministerul Afacerilor Interne privind modul în care sunt gestionate și comunicate public cazurile de violență în familie în care sunt vizați angajați ai instituțiilor din subordinea ministerului. Despre aceasta a anunțat vicepreședinta fracțiunii, Elena Grițco.