Fosta șefă de la Finanțe, care a lucrat doar la stat, explică moldovenilor cum să devii „milionar corect”
Fosta ministră a Finanțelor și actuala deputată PAS, Victoria Belous, a explicat cum a ajuns, împreună cu soțul său, să dețină bunuri imobile evaluate la peste 10 milioane de lei, într-un context în care pentru mulți moldoveni asemenea sume par greu de imaginat. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui podcast moderat de Nata Albot.
Întrebată cum este să fii „milionar corect” în Republica Moldova, Belous a spus că salariul nu a fost principala sursă de venit, deși ea activează de peste 18 ani, iar soțul său chiar mai mult. Potrivit acesteia, familia a ales să investească preponderent în domeniul imobiliar, sector care le-a adus cele mai mari venituri. „Dacă ne limitam doar la salariu, este imposibil. Am ales investițiile imobiliare, care ne-au adus cei mai mulți bani, pe care i-am declarat și pentru care am achitat impozitele”, a declarat deputata, subliniind că plata taxelor a fost făcută „chiar cu plăcere”, deoarece contribuțiile fiscale se regăsesc ulterior în proiecte publice, transmite Bani.MD.
Datele din declarația de avere și interese personale, depusă la încetarea mandatului de ministru pentru anul 2025, arată că Victoria Belous și familia sa dețin terenuri, case de locuit aflate în construcție, spații comerciale și alte bunuri imobile, precum și automobile și datorii contractate pentru investiții. Valoarea cumulată a activelor imobiliare depășește câteva milioane de lei, iar o parte din proprietăți au fost dobândite în ultimii ani prin contracte de vânzare-cumpărare sau construcții proprii, potrivit documentului oficial
Belous a mai precizat că își asumă public statutul de persoană cu avere, atât timp cât veniturile sunt declarate și impozitate, iar sursa acestora este una legală. Declarațiile vin într-un context sensibil, în care tema averilor demnitarilor rămâne una intens dezbătută în societatea moldovenească.
Fiscul nu iartă nici prezervativele! TVA de 20% din 2027
Mănușile medicale, prezervativele, tampoanele, absorbantele și cupele menstruale riscă să fie taxate cu TVA de 20% începând cu anul 2027, după ce aceste produse nu mai figurează în lista bunurilor pentru care proiectul noii politici fiscale păstrează cota redusă de 8%. Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham) cere Ministerului Finanțelor să reintroducă expres aceste categorii în lista produselor taxate cu 8%.
10 milioane de euro amendă pentru bănci în cazuri de spălare de bani. Criptoactivele și fotbalul intră sub control
Amenzi de până la 10 milioane de euro pentru bănci, reguli noi pentru criptoactive și obligații suplimentare pentru cluburile profesioniste de fotbal. Sunt câteva dintre prevederile celor două proiecte de lege elaborate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care propun modificări importante în sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și finanțării proliferării.
Compensații pentru sezonul rece: Guvernul caută fonduri suplimentare și înăsprește criteriile de acordare a sprijinului financiar
Guvernul caută surse suplimentare de finanțare pentru compensațiile la încălzire din viitorul sezon rece, după ce a prevăzut în bugetul de stat doar 550 de milioane de lei. Premierul Vasile Tofan anunță că regulile de acordare vor fi înăsprite, astfel încât banii să ajungă în primul rând la familiile care au cea mai mare nevoie.