(VIDEO) Atac armat în Texas: trei morți și 14 răniți. FBI investighează un posibil act de terorism
Un atac armat, produs duminică dimineață într-un bar din Austin și soldat cu cel puțin trei morți și 14 răniți, este analizat de FBI sub aspectul unei posibile legături cu terorismul. Potrivit autorităților, anchetatorii examinează „indicii” care ar putea sugera o astfel de conexiune, relatează BBC.
Suspectul a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia la faţa locului. Paisprezece persoane au fost spitalizate, trei dintre ele fiind în stare critică.
Oficialii din cadrul forţelor de ordine nu au dezvăluit numele autorului atacului şi nici nu au identificat un motiv specific, dar agentul FBI Alex Doran a declarat duminică reporterilor că „există indicii asupra suspectului şi în vehiculul său care indică o posibilă legătură cu terorismul”.
Grupul de lucru comun al FBI pentru combaterea terorismului colaborează cu Departamentul de Poliţie din Austin la anchetă, care include personal din echipele de colectare a probelor şi de criminalistică digitală ale agenţiei federale, a declarat Doran într-o conferinţă de presă.
Împuşcăturile au avut loc în faţa Buford's, un bar popular în stil roadhouse din centrul oraşului Austin, cunoscut pentru proximitatea sa faţă de food truck-uri, potrivit relatărilor din presa locală.
Potrivit ziarului Austin American-Statesman, şefa poliţiei din Austin, Lisa Davis, a declarat că autorul atacului a condus un SUV mare în jurul barului de mai multe ori înainte de a opri, a aprins luminile de avarie, a coborât geamul şi a tras asupra clienţilor aflaţi în curtea Buford's şi în faţa barului.
Incidentul a marcat cel de-al 56-lea atac armat din SUA soldat cu mai multe victime în acest an. Potrivit datelor din Gun Violence Archive, care defineşte un atac armat în masă ca un incident în care cel puţin patru persoane, fără a include atacatorul, sunt rănite sau ucise de focuri de armă, Statele Unite au înregistrat 407 atacuri armate în masă anul trecut.
Sursa: digi24.ro
Iranul cere SUA să accepte un acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz în șapte zile. Negocierile dintre Washington și Teheran sunt în impas
Iranul a cerut duminică Statelor Unite să accepte propunerea sa privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol şi gaze naturale, afirmând că oferta prezentată Washingtonului în septembrie rămâne valabilă, transmite Reuters.
Putin propune un summit cu Trump și Xi Jinping pentru a negocia pacea în Ucraina. Zelenski nu figurează printre participanți
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus organizarea, luna viitoare, a unui summit cu preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderul chinez Xi Jinping, pentru a negocia o soluţie la conflictul din Ucraina, care durează de patru ani, şi care ar favoriza Moscova, relatează Wall Street Journal, citând surse familiarizate cu discuţiile.
(VIDEO) Violențe de amploare în Franța: aproape 2.400 de persoane arestate și 1.000 de polițiști răniți. Guvernul ia în calcul restricții de circulație
Franța traversează o perioadă de tensiuni sociale majore, după ce protestele împotriva costului ridicat al vieții au degenerat în violențe în mai multe orașe. Aproape 2.400 de persoane au fost arestate, circa 1.000 de polițiști și jandarmi au fost răniți, iar aproximativ 2.000 de magazine au fost devastate sau jefuite.