(FOTO) Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu circa o sută de copii și tineri, participanți ai celei de-a doua ediții a taberei DOR
Președinta Maia Sandu a discutat astăzi cu participanții taberei DOR, care s-au adunat la reședința prezidențială de la Condrița.
“În ochii lor am văzut curiozitate, bucurie și dorința de a descoperi Moldova așa cum este ea. Le-am spus că, oriunde s-ar afla, aici e casa lor și îi așteptăm mereu cu drag”, a punctat șefa statului.
DOR este un program dedicat atât copiilor și tinerilor din diasporă, cât și celor din Republica Moldova și este organizat de Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Biroului Relații cu Diaspora. Programul are ca scop menținerea legăturii identitare, lingvistice și culturale cu Republica Moldova, precum și păstrarea tradițiilor și valorilor naționale de către generațiile tinere. Începând cu acest an, având în vedere numărul în creștere al cererilor de participare, tabăra este organizată în două ediții.







Un adolescent a murit după ce ar fi căzut de la etajul unui bloc de locuințe din Bălți
Un adolescent a murit după ce ar fi căzut de la etajul nouă al unui bloc de locuințe de pe strada Conev din municipiul Bălți. Cazul s-a produs în noaptea de 8 septembrie.
(VIDEO) Șofer de 27 de ani, surprins conducând agresiv la Bălți. Riscă să rămână fără permis până la un an
Un șofer în vârstă de 27 de ani riscă să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de până la un an, după ce a fost surprins manifestând un comportament agresiv în trafic, la Bălți.
Peste 4.100 de încălcări în trafic într-un singur weekend. 46 de șoferi au fost prinși beți la volan
Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au documentat, în weekend, peste 4.160 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere pe drumurile din Republica Moldova.