Polițiști de frontieră, condamnați pentru corupție la PTF Sculeni

Trei persoane, printre care doi subofițeri superiori ai Sectorului Poliției de Frontieră Sculeni, au fost condamnate pentru corupere pasivă și trafic de influență. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a decis aplicarea unor amenzi între 100 000 și 275 000 de lei, după ce inculpații și-au recunoscut vinovăția.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 17 martie 2025, 16:03
PTF

Potrivit acuzațiilor, în perioada martie - mai 2021, inculpații au acceptat sume de bani pentru a facilita treceri ilegale la hotar. Aceștia au primit 150 de euro pentru a permite traversarea fără control în timpul pandemiei COVID-19, 20 de euro pentru a trece un dispozitiv de spălat cu presiune fără respectarea procedurilor vamale și 70 de euro pentru a introduce ilegal în baza de date un vehicul neînmatriculat.

De asemenea, unul dintre inculpați a pretins 700 de euro pentru a influența colegii să nu sancționeze o persoană care deținea un test fals la coronavirus, altul a primit 50 de euro pentru a permite trecerea unui minor fără actele necesare. O altă sumă de bani a fost solicitată pentru favorizarea înregistrării unui vehicul străin pe numele altei persoane.

Cazul a fost examinat de instanță pe parcursul a aproape un an și jumătate, iar probele adunate în timpul urmăririi penale au confirmat acuzațiile aduse inculpaților. Pe lângă amenzile stabilite, sentința prevede confiscarea sumelor bănești obținute ilegal.

Autoritățile informează că sentința, pronunțată pe 17 martie, poate fi atacată în termen de 15 zile, la Curtea de Apel Centru.

(AUDIO) „Spion” din Azerbaidjan, al serviciilor speciale ale Federației Ruse, reținut de IGP

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție Chișinău, cu suportul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” şi în comun cu procurorii PCCOCS, anunțǎ reținerea unui bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse.