Ministerul Finanțelor a găzduit vizita de lucru a unei echipe de evaluatori ai Secretariatului Forumului Global privind schimbul de informații la solicitare
În contextul etapei a II-a de evaluare privind schimbul de informații la solicitare o echipă de evaluatori ai Secretariatului Forumului Global al OCDE () efectuează, în perioada 24-26 octombrie 2023, o vizită de lucru în scopul evaluării implementării practice a prevederilor legale.
În debutul sesiunii de deschidere, secretara de stat a Ministerului Finanțelor, dna Olga Golban, a menționat că acest exercițiu este foarte important, atât pentru Ministerul Finanțelor, cât și pentru Serviciul Fiscal de Stat.
"Acest exercițiu a fost inițiat în momentul când Republica Moldova a devenit pe deplin membru al Forumului Global al OCDE. Ne-am asumat atunci să ne conformăm și să ne aliniem la standardele internaționale, în special pe dimensiunea de transparență, schimb de informații la solicitare, precum și schimb automat de informații. Astăzi discutăm rezultatele acestui exercițiu ambițios și sunt convinsă că vom reuși, mai ales având statutul de țară candidată membră la aderarea la Uniunea Europeană", a subliniat dna Olga Golban.
Directorul adjunct al SFS, Petru Griciuc a salutat prezența echipei de evaluatori, menționând: „Această misiune este o mare oportunitate pentru noi de a fi mai buni. Toate acțiunile noastre sunt îndreptate spre dezvoltarea unei administrații fiscale echitabile și corecte, promovând, în acest sens, transparența în toate activitățile noastre".
La rândul lor, experții au menționat despre importanța acestei evaluări în care Republica Moldova va primi un calificativ privind implementarea standardului, ceea ce va oferi credibilitate în raport cu alte țări care realizează schimbul de informații la solicitare.
În Republica Moldova, Serviciul Fiscal de Stat este autoritatea responsabilă de schimbul de informații cu administrațiile fiscale străine. Evaluarea cu privire la standardul internațional privind schimbul de informații la solicitare este o evaluare a Republicii Moldova per ansamblu, rezultatele căreia vor fi expuse într-un raport ce va conține determinări propuse pentru fiecare element separat, precum și anumite recomandări de îmbunătățire, Republica Moldova urmând să le implementeze.
(VIDEO) Facturi la gaze contestate de consumatori. Constantin Cuiumju a sesizat ANRE și cere verificarea sistemului Energocom
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a sesizat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în legătură cu presupuse erori în facturile la gaze naturale reclamate de consumatori. Parlamentarul solicită verificarea modului de funcționare a sistemului de facturare utilizat de Energocom și stabilirea numărului persoanelor afectate.
Dosare programate până în 2028 la Curtea de Apel. Berlinschii: «Când vom avea dreptate într-un termen rezonabil?
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că durata excesivă a proceselor judiciare rămâne o problemă majoră în Republica Moldova, în condițiile în care unele dosare de la Curtea de Apel Centru sunt programate pentru anii 2027 și 2028. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierii raportului Agentului guvernamental pentru anul 2025.
Renato Usatîi, mesaj de felicitare de ziua SIS: «Securitatea Republicii Moldova trebuie să fie mai presus de orice interes politic»
Președintele Partidului Nostru, deputatul Renato Usatîi, i-a felicitat pe angajații și veteranii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu ocazia Zilei lucrătorilor din organele securității statului. În mesajul său, acesta a reiterat necesitatea unei reforme profunde a sistemului de securitate națională.