Constantin Cuiumju: Toți sunt revoltați de furtul miliardului, dar prin gaz oamenilor li s-a luat de câteva ori mai mult, într-un singur an
Prețul la energie a devenit principalul factor care a declanșat scumpiri în lanț la toate bunurile și serviciile, lovind dur populația. Declarația a fost făcută de deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, în cadrul emisiunii „IMPORTANT” de la TVC21.
Deputatul a amintit că Republica Moldova consumă, în medie, aproximativ un miliard de metri cubi de gaze pe an. Atunci când tariful era de 4–6 lei, populația achita în jur de 6 miliarde de lei anual. În prezent, odată cu majorarea tarifelor, suma plătită depășește 20 de miliarde de lei, iar în unele perioade prețul a ajuns chiar la 29 de lei pentru un metru cub.
„Toți sunt revoltați de furtul miliardului, care a fost pus pe umerii statului, ai Băncii Naționale, și pe care oamenii îl achită treptat – nu știu, timp de 25–30 de ani. Dar prin gaz, într-un singur an, s-a furat mai mult. Luați 29 de miliarde, scădeți 6 și vedeți cât rămâne – 23 de miliarde, într-un an. Iar aceste sume oamenii le plătesc din banii strânși ani de zile: pentru copii, pentru nepoți, iar bătrânii – din banii puși deoparte pentru înmormântare”, a declarat Constantin Cuiumju.
Potrivit deputatului, aceste scumpiri au o motivație mai degrabă politică decât economică.
„Astăzi totul este mult mai scump decât ar trebui să fie. Și aduceți-vă aminte cum partidul de guvernare stătea în fața ANRE și scanda lozinci când prețul era de 6 sau 8 lei. Atunci era considerat scump. Acum nu mai e scump – i se spune «prețul real al libertății»”, a subliniat el.
Constantin Cuiumju a mai atras atenția asupra împrumuturilor masive contractate de autorități de la băncile comerciale, care, în opinia sa, alimentează inflația excesivă.
„Guvernarea se împrumută enorm pe piața internă, cu dobânzi mult mai mari decât cele externe. Dacă analizăm, vedem că băncile comerciale au obținut profituri uriașe în ultimii ani și apare impresia că noi muncim doar pentru ca ele să-și crească veniturile. Toate acestea îi obligă pe oameni să scoată bani din «ciorap» și să plătească”, a conchis deputatul Partidului Nostru.
Fiscul nu iartă nici prezervativele! TVA de 20% din 2027
Mănușile medicale, prezervativele, tampoanele, absorbantele și cupele menstruale riscă să fie taxate cu TVA de 20% începând cu anul 2027, după ce aceste produse nu mai figurează în lista bunurilor pentru care proiectul noii politici fiscale păstrează cota redusă de 8%. Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham) cere Ministerului Finanțelor să reintroducă expres aceste categorii în lista produselor taxate cu 8%.
10 milioane de euro amendă pentru bănci în cazuri de spălare de bani. Criptoactivele și fotbalul intră sub control
Amenzi de până la 10 milioane de euro pentru bănci, reguli noi pentru criptoactive și obligații suplimentare pentru cluburile profesioniste de fotbal. Sunt câteva dintre prevederile celor două proiecte de lege elaborate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care propun modificări importante în sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și finanțării proliferării.
Compensații pentru sezonul rece: Guvernul caută fonduri suplimentare și înăsprește criteriile de acordare a sprijinului financiar
Guvernul caută surse suplimentare de finanțare pentru compensațiile la încălzire din viitorul sezon rece, după ce a prevăzut în bugetul de stat doar 550 de milioane de lei. Premierul Vasile Tofan anunță că regulile de acordare vor fi înăsprite, astfel încât banii să ajungă în primul rând la familiile care au cea mai mare nevoie.