Au profanat șapte morminte, dar nu au reușit să fure nimic – trei persoane condamnate la închisoare

Trei persoane – doi bărbați, în vârstă de 38 și 34 de ani, și o femeie de 31 de ani, au fost condamnați pentru comiterea infracțiunii de profanare a mormintelor.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 14 iulie 2025, 12:36
Au profanat șapte morminte, dar nu au reușit să fure nimic – trei persoane condamnate la închisoare

Potrivit probatoriului administrat de procurori, în perioada 1–14 ianuarie 2025, inculpații au comis șapte acte de profanare a mormintelor în cimitirul orașului Rîșcani. Aceștia au săpat parțial cavoul funerar al șapte persoane decedate, intenționând să sustragă bunuri aflate în morminte. Încercările au eșuat, întrucât inculpații nu au reușit să pătrundă în interior, fiind împiedicați de pereții groși din beton.

Toți cei trei inculpați au recunoscut integral faptele imputate și au solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, în baza materialelor acumulate în faza de urmărire penală. Una dintre persoanele condamnate are antecedente penale pentru comiterea altor infracțiuni, iar celelalte nu au fost anterior judecate.

Prin sentința pronunțată recent de Judecătoria Drochia, sediul Central, instanța a dispus condamnarea inculpaților la pedepse cuprinse între 2 și 3 ani de închisoare, cu executarea acestora într-un penitenciar de tip semiînchis.

Bărbat împușcat în plină stradă, la Durlești

Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui incident produs, cu puțin timp în urmă, în Durlești. Potrivit datelor preliminare, suspectul, un tânăr de 22 de ani, aflându-se în stradă, în timpul unui conflict cu un cunoscut de-al său, în contextul unor neînțelegeri anterioare, i-ar fi aplicat o plagă prin împușcătură în regiunea mâinii, cu o armă confecționată artizanal.

Patru persoane afiliate organizației criminale „Kitaeț”, trimise în judecată pentru șantaj

Ofițerii Direcției combaterea criminalitǎții organizate şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii Procuraturii Hîncești-oficiul Leova, anunță că la 03 septembrie 2026, au finalizat urmărirea penală și au dispus expedierea în instanță de judecată a unei cauze penale ce vizează acțiunile de șantaj, comise de patru persoane, membri ai unui grup criminal, afiliat organizației criminale „Kitaeț”.