(VIDEO) Juristul unei companii reținut pentru coruperea unui polițist din Chișinău cu 20 de mii de lei
Un jurist al unei companii de transport a produselor alimentare a fost reținut după ce ar fi oferit 20.000 de lei mită unui polițist din sectorul Botanica al Capitalei. Potrivit autorităților, mita ar fi fost oferită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că firma transporta produse cu acte fitosanitare false, punând în pericol siguranța și legalitatea transportului către instituții publice și magazine.
Oamenii legii au declarat că polițistul a denunțat imediat fapta, iar investigația penală împotriva juristului a fost imediat demarată.
Juristul, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut imediat după ce a oferit mita. Cu o zi înainte, acesta ar fi promis suma de bani în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a înaintat învinuirea pentru corupere activă.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.