Şeful legislativului, Igor Grosu, alături de localnici şi oaspeţi de peste Prut, au celebrat la Mileştii Mici patrimoniul cultural
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la Festivalul „Patrimoniul cultural Mileștii Mici – Tezaurul culturii românești” – o sărbătoare frumoasă care a adunat sute de oameni de pe ambele maluri ale Prutului.
La eveniment, Igor Grosu a discutat cu meșterii populari, a admirat parada portului popular şi a apreciat diversitatea bucatelor noastre tradiţionale. De asemenea, cei prezenţi au avut ocazia să viziteze galeriile subterane ale Combinatului de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici”, să participe la o proiecţie de film şi să asculte un program artistic prezentat de către artişti autohtoni.
Simbolic este faptul că prima ediție a avut loc într-o zi cu semnificație istorică pentru poporul nostru. „Acum 86 de ani, prin pactul Hitler-Stalin, două regimuri totalitare au decis să ne despartă, ignorând voința oamenilor, dar nu au reușit să ne distrugă valorile și tradițiile naționale. În timp ce unii încearcă să ne dezbine, să ne învrăjbească, noi construim punți de legătură prin cultura și tradițiile noastre autentice. Sunt sigur că acest festival va deveni o tradiție, iar complexul turistic și celebrele beciuri de la Mileștii Mici vor aduna tot mai mulți vizitatori din întreg spațiul românesc”, a menţionat Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu.
Festivalul „Patrimoniul cultural Mileștii Mici – Tezaurul culturii românești” este la prima ediție şi a fost organizat în cadrul Programului Naţional „Acces la cultură 2025”. Prin intermediul acestui eveniment, organizatorii şi-au propus să valorifice și să promoveze patrimoniul cultural local, aducând în prim-plan tezaurul istoric, turistic și identitar al uneia dintre cele mai reprezentative localități din raionul Ialoveni.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.