Ceban: Nu am declarat niciodată că MAN va face coaliție cu PAS
Edilul capitalei, dar și lider la partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, susține că nu a declarat niciodată că partidul pe care îl conduce va face coaliție cu Partidul Acțiune și Solidaritate. „Acest lucru l-am reiterat și în cadrul emisiunii „ПО ФАКТАМ” pentru a evita orice manipulări sau interpretări eronate”, susține Ceban.
„În acest sens, țin să amintesc că, în ultimii cinci ani, în Consiliul Municipal Chișinău, în ultimii cinci ani, nu a existat nicio coaliție oficială. Noi am votat împreună proiectele care au vizat cetățenii și necesitățile lor. Am votat alături de socialiști, alături de cei din PAS și de mulți alții, o atitudine pe care o vom menține”, a mai declarat Primarul Capitalei la o emisiune de la un post privat de televiziune.
Dânsul mai menționează că, pentru a pune capăt eventualelor interpretări ulterioare, precizez că MAN va colabora cu cei care își doresc cu adevărat să lucreze în beneficiul oamenilor.
„Aceasta a fost abordarea noastră în ultimii cinci ani și va rămâne neschimbată”, a conchis Ceban.
Acesta mai spune că la alegerile prezidențiale din toamnă, nu a făcut campanie pentru susținerea Maiei Sandu. Mai mult, s-a întâlnit cu ambii candidați la funcția de președinte al Republicii Moldova.
„Astfel, făcând referire la acest subiect, în cadrul emisiunii „ПО ФАКТАМ”, am menționat că ceea ce am discutat cu domnul Stoianoglo, am discutat și cu Maia Sandu. Mai exact, în cadrul acestor întâlniri, am prezentat mai multe subiecte cheie, care vor face parte din obiectivele Partidului Mișcarea Alternativa Națională pentru chișinăuieni în cadrul alegerilor parlamentare, și anume: construirea centurii Chișinău, poliția locală, revizuirea sistemului de impozite, rezolvarea problemei legate de centrul istoric al orașului și multe altele”, susține primarul Chișinăului.
(VIDEO) Scandalul blocului de la Buiucani: MAN respinge acuzațiile PAS și invocă o hotărâre de Guvern
Fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din Consiliul Municipal Chișinău respinge acuzațiile PAS privind construcția blocului de pe strada Vissarion Belinski 4 și susține că lucrările sunt efectuate în baza actelor permisive și a documentației prevăzute de lege.
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Christopher Smith, noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova. Discuția s-a axat pe reintegrarea pașnică a țării și securitatea regională.
(VIDEO) Berlinschii cere explicații privind datoria de stat: „De la 69 la 132 de miliarde de lei. Unde au ajuns banii?”
Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii cere autorităților explicații privind creșterea datoriei de stat a Republicii Moldova și modul în care au fost utilizați banii împrumutați și fondurile europene în perioada 2021–2026.