530 pachete de țigări tăinuite, depistate în bagajele călătorilor la Aeroport

Doi pasageriau fost prinși de către polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”, pe sensul de ieșire din țară, cu bagajele burdușite cu pachete de țigări.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 18 august 2026, 09:55
IGPF

Cazurile au fost documentate în timpul controlului de specialitate al pasagerilor rutei Chișinău – Londra. Astfel, în bagajul unui nerezident, în vârstă de 45 de ani, echipa comună a depistat 380 de pachete de țigări, nedeclarate conform legislației. 

În alt caz, asupra unui alt pasager, un bărbat cu dublă cetățenie MDA-ROU, în vârstă de 31 de ani, a fost descoperită o cantitate 150 pachete de țigări, tăinuite cu intenția de a fi transportate ilicit.

Produsele de tutun au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional.

Poliția de Frontieră reamintește importanța respectării regulilor la traversarea frontierei de stat și îndeamnă pasagerii să colaboreze cu autoritățile, contribuind astfel la menținerea unui climat de ordine și siguranță.