Europarlamentar: Uniunea Europeană este cel mai sigur mod prin care se poate garanta stabilitatea și siguranța Republicii Moldova
Europarlamentarul român Siegfried Mureșan susține că aderarea la Uniunea Europeană este cel mai sigur mod prin care se poate garanta stabilitatea și siguranța Republicii Moldova. Despre acest lucru, europarlamentarul a scris pe pagina sa de Facebook, unde a menționat că ,,Republica Moldova este la fel de importantă pentru siguranța României și a Uniunii Europene cum este și Ucraina."
,,Acest lucru a fost demonstrat foarte clar în ultimul an. Prin modul în care au gestionat criza refugiaților și celelalte consecințe ale războiului din Ucraina, autoritățile și cetățenii Republicii Moldova au făcut un serviciu Uniunii Europene și au contribuit la siguranța noastră, a tuturor. Cu un guvern servil și antieuropean la Chișinău, Rusia ar fi fost mai periculoasă acum pentru noi toți, folosindu-se de Moldova. " a spus el.
Potrivit lui, Rusia dorește ca Republica Moldova să rămână în sărăcie, iar oligarhii își doresc o justițe care nu funcționează.
,,Oamenii din Republica Moldova vor o țară în care statul de drept și justiția funcționează, o țară care se îndreaptă spre Uniunea Europeană. Rusia vrea ca Republica Moldova să rămână săracă și controlabilă. Oligarhii din Moldova vor o țară în care justiția nu funcționează și în care pot fura în continuare fără să fie pedepsiți. Tocmai de aceea, Federația Rusă și oligarhii din Moldova fac tot posibilul să destabilizeze această țară." a mai spus el.
În acest context, Siegfried Mureșan a declarat că ,,aderarea la Uniunea Europeană este cel mai sigur mod prin care putem garanta stabilitatea și siguranța Republicii Moldova pe termen lung".
,,Cel mai bun mod prin care noi, Uniunea Europeană, putem ajuta este să începem negocierile de aderare cu Republica Moldova cât mai repede, înainte de finalul acestui an. Iar, în paralel cu începerea negocierilor de aderare, trebuie să luăm cât mai multe măsuri de integrare a Moldovei în Europa, precum aderarea în piața unică și reducerea tarifelor de roaming. Cu cât oamenii din Moldova simt mai repede cât mai multe dintre beneficiile integrării europene, înainte de aderarea propriu-zisă la UE, cu atât îi va fi mai greu Rusiei să manipuleze, să dezinformeze și să destabilizeze." a adăugat el.
Pentru a ajuta Republica Moldova, europarlamentarul menționează importanța oferii ajutorului macro-financiar de 145 de milioane de euro, dar și susținerea în diminuarea dependenței energetice față de Federația Rusă.
,,Trebuie, de asemenea, să continuăm să acordăm sprijin financiar Republicii Moldova pentru a putea să-și stabilizeze economia și să ia măsuri de ajutor pentru oameni. De aceea, vrem să adoptăm cât mai repede în Parlamentul European noua asistență macro-financiară de 145 de milioane de euro. La fel de important este să continuăm să ajutăm Republica Moldova să reducă dependența de gazul din Federația Rusă. Cu cât Moldova este mai puțin dependentă energetic de Kremlin, cu atât Rusia are mai puține instrumente de șantaj." a declarat el.
Totodată, Siegfried Mureșan consideră că UE ar ajuta Republica Moldova prin sancționarea oligarhilor de la Chișinău.
,,În paralel, mai putem ajuta sancționând, la nivelul Uniunii Europene, oligarhii din Moldova care lucrează la destabilizarea țării așa cum am sancționat și oligarhii din Federația Rusă responsabili de războiul din Ucraina. Nu în ultimul rând, trebuie să continuăm să ajutăm autoritățile de la Chișinău să își securizeze garnițele și să combată dezinformarea venită dinspre Federația Rusă." a conchis el.
„Dacă nu mai ai ce reforma, reformezi reforma”. Tănase ridiculizează Guvernul în privința schimbărilor la APP
Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a ironizat anunțul Guvernului în privința reformei sistemului de administrare a proprietății publice. Tănase spune că măsura prezentată drept o schimbare importantă fusese deja adoptată prin lege încă anul trecut.
După ce Grosu i-a cerut demisia, șeful Metalferos răspunde: „Nu mă țin de funcție”
Directorul general al Metalferos, Petru Bondari (a fost desemnat director în în octombrie 2024 n.a), a declarat pentru BANI.MD că va părăsi funcția în viitorul apropiat, după ce președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a cerut Guvernului demiterea sa și revizuirea salariilor din întreprinderile de stat.
(VIDEO) Proiectul Partidului Nostru împotriva escrocheriilor telefonice, votat în Parlament cu 79 de voturi: Cartelele SIM vor fi vândute doar cu buletinul, iar apelurile suspecte – blocate
Furnizorii de rețele publice și de servicii de comunicații electronice vor fi obligați să implementeze măsuri tehnice pentru identificarea, verificarea și blocarea apelurilor suspecte. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege aprobat în prima lectură de Parlament, cu 79 de voturi ale deputaților.