Două persoane, ucise de foc în ultimele 24 de ore, la Durlești și Nisporeni
Două persoane au murit, iar alta s-a ales cu arsuri, după ce locuințele acestora au fost cuprinse de flăcări. Tragediile au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în raionul Nisporeni și municipiul Chișinău, susțin sursele PulsMedia.MD din cadrul IGSU:
În primul caz, autoritățile au fost alertate noaptea trecută, în jurul orei 00:40, după ce o casă din Milești, Nisporeni, a fost cuprinsă de flăcări. În interior, localnicii au dat peste cadavrul carbonizat al proprietarului, până la venirea pompierilor.
Cel de-al doilea caz a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07:15, pe stradela Tudor Vladimirescu, din orășelul Durlești, municipiul Chișinău. O femeie în vârstă de 91 de ani a murit, după ce casa acesteia a fost cuprinsă de flăcări.
Totodată, fiul victimei, un bărbat în vârstă de 67 de ani, s-a ales cu arsuri pe mai multe părți ale corpului, după ce a reușit să se salveze ieșind din casă.
Acesta a fost transportat la spital pentru a-i fi acordat ajutorul medical necesar.
Poliția de Frontieră a instruit 22 de specialiști în analiza datelor despre pasageri și evaluarea riscurilor
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a organizat, în perioada 7–10 septembrie 2026, un curs interinstituțional destinat consolidării capacităților de analiză a informațiilor despre pasageri și îmbunătățirii cooperării dintre autoritățile naționale.
Gazul cumpărat pentru Moldova s-a scumpit cu peste 15% într-o singură lună
Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.
Militarii moldoveni participă la exercițiul „Strong Griffin 2026” din Lituania
Un grup de militari ai Armatei Naționale participă, în perioada 3–14 septembrie, la exercițiul multinațional „Strong Griffin 2026”, desfășurat în Republica Lituania.