Guvernul a aprobat un nou proiect de lege cu privire la medicamente
Domeniul medicamentelor va fi reglementat de o nouă lege. Aplicarea noilor prevederi va îmbunătăți procesul de producție și distribuție a medicamentelor. Astfel, va fi asigurat un nivel sporit de protecție a sănătății publice, accesibilitate la tratamente sigure și eficiente, precum și un sistem transparent de reglementare a industriei farmaceutice.
Printre principalele prevederi se numără asigurarea calității și siguranței medicamentelor, prin introducerea unor cerințe noi privind testarea, autorizarea și monitorizarea acestora. De asemenea, va fi consolidat sistemul de supraveghere a pieței și vor fi aplicate măsuri mai dure împotriva medicamentelor falsificate.
Documentul urmărește reducerea deficitului de medicamente esențiale, atragerea producătorilor externi pe piața națională, sporirea competitivității pieței farmaceutice și facilitarea participării statului la studii clinice internaționale. Acești factori vor oferi pacienților opțiuni variate la medicamente, prețuri avantajoase și servicii medicale calitative.
Totodată, legea reglementează importul paralel, stabilind un sistem clar pentru introducerea pe piață a medicamentelor autorizate în alte țări, astfel încât să fie garantată aprovizionarea continuă și prețuri competitive.
Legea introduce reguli clare privind prescrierea și eliberarea medicamentelor, stabilind diferențierea între medicamentele care necesită prescripție medicală și cele care pot fi eliberate fără rețetă.
Poliția de Frontieră a instruit 22 de specialiști în analiza datelor despre pasageri și evaluarea riscurilor
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a organizat, în perioada 7–10 septembrie 2026, un curs interinstituțional destinat consolidării capacităților de analiză a informațiilor despre pasageri și îmbunătățirii cooperării dintre autoritățile naționale.
Gazul cumpărat pentru Moldova s-a scumpit cu peste 15% într-o singură lună
Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.
Militarii moldoveni participă la exercițiul „Strong Griffin 2026” din Lituania
Un grup de militari ai Armatei Naționale participă, în perioada 3–14 septembrie, la exercițiul multinațional „Strong Griffin 2026”, desfășurat în Republica Lituania.