(VIDEO) O șoferiță băută s-a dat în spectacol în fața unui echipaj INSP, la Ungheni. „Mă doare în p### de mașina ta”
O femeie a fost încătușată, după ce fiind în stare de ebrietate s-a dat în spectacol în fața unui echipaj al INSP. Incidentul a avut loc în localitatea Sculeni, din raionul Ungheni.
Este vorba despre o femeie de 40 de ani, din aceeași localitate, cu semne vizibile de ebrietate, care manifesta un comportament agresiv. În timpul documentării cazului, aceasta a încercat să se eschiveze de la fața locului și a urcat la volanul unui Audi. La somațiile repetate ale polițiștilor a refuzat să se supună.
Imediat au fost întreprinse acțiuni de stopare a mașinii, timp în care femeia a amenințat polițistul, l-a numit cu cuvinte necenzurate, după care, ignorând toate somaţiile omului legii, a urcat din nou în automobil şi a început deplasarea cu spatele accidentând automobilul de serviciu al poliției.
Fiind scoasă din mașină, femeia a continuat să fie agresivă, fiindu-i aplicate ulterior mijloacele speciale din dotare (gazul lacrimogen și cătușele).
Aceasta a refuzat testarea alcoolscopică şi examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate.
Acum este documentată pentru ultragiere, nesubordonarea la cerințele angajatului poliției aflat în exercițiul funcției, huliganism și accident rutier. A fost pornit și un proces penal pentru refuzul testării alcoolscopice.
(VIDEO) Urmărire pe străzile Capitalei: un șofer de 29 de ani a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor
Un șofer de 29 de ani a fost urmărit de polițiștii INSP prin sectorul Ciocana al Capitalei, după ce ar fi ignorat somațiile oamenilor legii de a opri.
(VIDEO) Spațiu clandestin pentru consum de droguri, deconspirat în sectorul Ciocana. Proprietarul riscă până la 4 ani de închisoare
Polițiștii din sectorul Ciocana au deconspirat un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, amenajat într-un apartament din Capitală.
Femeie de 64 de ani din Chișinău, înșelată cu peste 1,1 milioane de lei. Escrocii s-au dat drept angajați „Premier Energy” și ai Poliției
O femeie de 64 de ani din municipiul Chișinău a fost prejudiciată cu 1.120.735 de lei, după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții cunoscute.