Secretarul de stat al MAE a avut o întrevedere cu ambasadorul Elveției în Republica Moldova
Secretarul de stat al MAE, Carolina Perebinos, a avut o întrevedere cu ambasadorul Confederației Elvețiene în Republica Moldova, cu reședința la Kiev, Félix Baumann.
Discuțiile au vizat rezultatele consultărilor politice interministeriale desfășurate la Berna la începutul acestei luni, precum și prioritățile în cooperarea bilaterală pentru perioada următoare.
Oficialii au salutat progresele înregistrate pe parcursul ultimului an, printre care lansarea noului Program de Cooperare al Elveției pentru Republica Moldova pentru perioada 2025-2028, intrarea în vigoare a Acordului de liber schimb cu țările membre ale Asociației Europene de Liber Schimb (EFTA), precum și semnarea Acordului bilateral în domeniul protecției sociale.
Secretarul de stat Carolina Perebinos a mulțumiț pentru sprijinul constant și substanțial oferit țării noastre de Elveția în domenii precum buna guvernare, educație de calitate și dezvoltare economică, sănătate și servicii publice eficiente. Programele implementate în aceste domenii au contribuit la avansarea obiectivului de aderare la Uniunea Europeană al Republicii Moldova.
Totodată, întrevederea a oferit oportunitatea de a efectua un schimb de opinii privind situația de securitate din regiune și importanța cooperării bilaterale, precum și în cadrul forurilor multilaterale, pentru consolidarea rezilienței și contracararea amenințărilor hibride.
În contextul preluării Președinției în exercițiu a OSCE de către Elveția în 2026, oficialii au discutat despre importanța menținerii dosarului transnistrean pe agenda acesteia, în vederea coordonării acțiunilor și promovării obiectivului de reintegrare a țării.
Părțile au reconfirmat angajamentul comun pentru consolidarea dialogului politic, schimburilor comercial-economice și a cooperării sectoriale.
Cetățean al R.Moldova, rănit în urma atacului cu drone în proximitatea punctului de trecere Tudora–Starokazacie
Cele două persoane decedate în urma atacului sunt cetățeni ai Ucrainei. Nu sunt confirmați cetățeni ai Republicii Moldova printre persoanele decedate. Totodată, un cetățean al Republicii Moldova a avut de suferit în urma atacului, a refuzat spitalizarea și și-a continuat deplasarea cu automobilul spre Chișinău.
Atac cu drone în apropierea frontierei cu R.Moldova, soldat cu morți și răniți
Un atac cu drone a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei Republicii Moldova cu Ucraina. Punctul ucrainean de trecere a frontierei Starokazacie, aflat vizavi de PTF Tudora, a fost afectat, iar activitatea punctului de trecere moldo-ucrainean a fost sistată temporar. În urma atacului, două persoane au murit, iar alte două au fost rănite, informează Poliția de Frontieră.
368 de copii din Chișinău se află în grija tutorilor și curatorilor. Care sector are cei mai mulți
La 1 septembrie 2026, în evidența Serviciului de tutelă/curatelă din municipiul Chișinău se aflau 368 de copii. Datele au fost prezentate de Primăria Chișinău.