AFD va acorda Moldovei un împrumut pentru consolidarea infrastructurii energetice și dezvoltarea rezistenței la schimbările climatice
Republica Moldova va primi asistență financiară de la Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) pentru consolidarea sectorului energetic. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi semnarea Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și AFD.
Acordul prevede contractarea unui împrumut în sumă de 40 de milioane de euro, care vor fi utilizați pentru finanțarea necesităților bugetului de stat în vederea implementării reformelor în infrastructura și eficiența energetică și energia regenerabilă.
Împrumutul va permite implementarea unor prevederi ale Memorandumului de Înțelegere semnat de Guvernul Republicii Moldova și AFD la 23 iunie anul curent, și anume dezvoltarea sectorului energetic.
Reformele relevante urmează să fie puse în aplicare pe baza unei Matrice de politici (Foaia de parcurs). Aceasta include toate acțiunile care urmează să fie realizate de Moldova în perioada 2023-2028, fiind vorba despre 34 de condiții, împărțite în 6 etape. Acordul vizat prevede implementarea etapei nr. 1.
Împrumutul va fi debursat într-o singură tranșă. Perioada de rambursare este de 15 ani, inclusiv o perioadă de grație de 5 ani. Împrumutul va fi rambursat semestrial în 20 de tranșe egale. Rata dobânzii va fi negociată între o rată fixă sau o rată variabilă.
Indemnizații unice de până la 4.000 de lei pentru bugetari. Cine va primi cei mai mulți bani
Angajații din sectorul bugetar cu un venit mediu lunar de până la 20.000 de lei ar urma să beneficieze de indemnizații unice de până la 4.000 de lei. Parlamentul a votat în prima lectură rectificarea bugetului de stat pentru anul 2026, care prevede alocarea a 560 de milioane de lei pentru aceste plăți.
Moldova încă alimentează piața ilegală a țigărilor din România. Ce spune Tofan
Republica Moldova rămâne o sursă importantă de țigări de contrabandă pentru piața din România, chiar dacă ponderea produselor provenite de peste Prut este în scădere. Premierul Vasile Tofan susține că problema persistă și că autoritățile trebuie să concentreze eforturile în special pe combaterea exportului ilegal de produse din tutun.
Dobânzi, penalități și clauze abuzive: Ce abateri a constatat CNPF la o organizație de creditare
Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a constatat mai multe încălcări comise de OCN „EXTRA CREDIT” SRL în aplicarea prevederilor Legii nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori.