Fost ambasador al R.Moldova la Kiev, în lista de oameni noi ai Guvernului Munteanu
Valeriu Chiveri, diplomat de carieră și ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina (2021-2025), este propus pentru funcția de Viceprim-ministru pentru Reintegrare în cabinetul de miniștri condus de Alexandru Munteanu.
În aceeași listă de oameni noi au fost incluși Eugen Osmochescu și Andrian Gavriliță. Eugen Osmochescu, expert cu peste 25 de ani de experiență în elaborarea, implementarea și evaluarea strategiilor, politicilor și reformelor instituționale pentru creșterea competitivității economice, este propus pentru a conduce Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Andrian Gavriliță, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul economic, este propus pentru a prelua conducerea Ministerului Finanțelor.
Candidatul pentru funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a anunțat ieri alte trei propuneri pentru viitorul Cabinet. Potrivit unei postări făcute de Munteanu, profesorul universitar Emil Ceban, doctor habilitat în științe medicale și rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, este propus pentru funcția de ministru al Sănătății.
Vladislav Cojuhari, actualul secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, este propus pentru a prelua portofoliul de ministru al Justiției, iar jurnalistul și managerul media Cristian Jardan, fost consilier politic în Cabinetul prim-ministrului Dorin Recean, este propus pentru funcția de ministru al Culturii.
„Continuăm discuțiile pentru a ne asigura că formăm o echipă capabilă să implementeze un plan guvernamental care să aducă bunăstare cetățenilor și creștere economică, pe drumul nostru de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat Alexandru Munteanu.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.