Partidul Regiunilor din Moldova poate fi dizolvat. A decis Judecătoria Bălți
Partidul Regiunilor din Moldova, condus de politicianul pro-rus care a susținut deschis invazia Rusiei în Ucraina, Alexandr Kalinin, ar putea fi dizolvat. O decizie în acest sens a fost pronunțată astăzi de Judecătoria Bălți, sediul Central. Instanța a admis cererea de chemare în judecată depusă de Ministerul Justiției la 1 aprilie curent, la solicitarea Comisiei Electorale Centrale.
Dacă un partid politic repetă aceleași încălcări în timpul sau la un an după ce i-a fost limitată activitatea pe același motiv, Ministerul Justiției poate cere dizolvarea acestuia în instanță. În situația Partidului Regiunilor, Ministerul Justiției a fost sesizat de Comisia Electorală Centrală întrucât formațiunea nu a prezentat repetat rapoartele financiare cerute de lege, transmite IPN.
Conform deciziei instanței, niciun act adoptat de organele de conducere ale partidului după intrarea în vigoare a hotărârii nu va avea valoare juridică.
Dacă hotărârea va deveni irevocabilă, Ministerul Justiției va desemna o comisie care va coordona procedura de lichidare și radiere a partidului din Registrul de stat al persoanelor juridice. Hotărârea poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel în termen de 30 de zile.
Alexandr Kalinin a rămas, în 2023, fără cetățenia Republicii Moldova, după un decret semnat de președinta Maia Sandu. Kalinin este cercetat de procurorii moldoveni pentru propaganda războiului după ce a publicat, pe paginile sale de pe rețelele de socializare, zeci de videouri de sprijin pentru militarii ruși și grupările militare pro-ruse de pe teritoriile ucrainene ocupate.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.