Mesaj sfidător al lui Putin, la trei ani de când a anexat ilegal patru regiuni ucrainene: „Suntem mândri de ceea ce am făcut”
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a transmis marți un mesaj video, în care îi felicită pe cetățenii ruși cu ocazia celei de-a treia aniversări de la anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, relatează EFE, potrivit Agerpres.
„Vă felicit cordial cu ocazia acestei sărbători: Ziua Reunificării Republicilor Populare Doneţk şi Lugansk, a regiunilor Zaporojie şi Herson cu marea noastră ţară unită”, a afirmat liderul de la Kremlin într-un mesaj video publicat pe site-ul Kremlinului şi retransmis la televiziune.
El a amintit că în urmă cu trei ani locuitorii acestor regiuni au luat decizia „să fie alături de patria lor, de Rusia, să se întoarcă în familia lor, din care au făcut întotdeauna parte”. O referire la referendumurile organizate în cele patru regiuni anexate, fără ca trupele ruse să le controleze, consultări cărora comunitatea internaţională le-a negat orice legitimitate.
După aceste referendumuri, la 30 septembrie 2022 au fost semnate la Kremlin tratatele de încorporare a celor patru regiuni în Federaţia Rusă.
„Am făcut ceea ce trebuia să facem şi suntem mândri de asta: ne-am susţinut fraţii şi surorile în alegerea lor fermă şi responsabilă”, a subliniat şeful statului rus.
Preşedintele Vladimir Putin a adăugat că, pentru a apăra această alegere, „soldaţii şi comandanţii lor se ridică la atac şi întreaga ţară, întreaga Rusie, munceşte şi poartă o luptă dreaptă”.
„Ştiu cât de dificil este pentru locuitorii oraşelor şi satelor eliberate în acest moment. Există multe probleme cu adevărat urgente. Printre ele se află cele mai urgente şi vitale pentru toţi, cum ar fi aprovizionarea cu apă potabilă, accesul la îngrijire medicală de calitate etc.”, a recunoscut preşedintele Federaţiei Ruse.
Pentru a face faţă acestor dificultăţi, a adăugat el, a fost lansat un program de dezvoltare socio-economică pe scară largă. „În esenţă, (programul) se referă la renaşterea pământurilor noastre străvechi şi istorice ruseşti. Întreaga ţară, toate regiunile Rusiei participă la el”, a subliniat preşedintele rus.
La 30 septembrie 2022, Vladimir Putin a semnat şi oficializat anexarea regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk (est) şi a regiunilor ucrainene Zaporojie şi Herson (sud).
Sursa: digi24.ro
Rușii au lovit Consulatul Onorific al Letoniei în Ucraina și au rănit doi angajați. „Atacuri intenționate împotriva civililor”, denunță UE
Ministerul de Externe al Letoniei, țară membră NATO și UE, l-a convocat vineri pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei în legătură cu un atac aerian care a provocat pagube Consulatului leton din orașul ucrainean Sloviansk și a rănit doi angajați, relatează Reuters.
SUA permit anumite tranzacții care implică Lukoil până în 22 august
Statele Unite vor permite ca anumite tranzacții care implică Lukoil International GmBH să continue până în 22 august, conform unui comunicat postat vineri pe site-ul Trezoreriei SUA, transmite Reuters.
Peste 25.000 de persoane, evacuate în Franța din cauza incendiilor de pădure: 800 de pompieri luptă cu flăcările, 4 avioane au fost trimise din UE
Franța se confruntă cu incendii majore care au afectat 4.800 de hectare în Gironde, forțând evacuarea a 20.000 de persoane și mobilizarea a 800 de pompieri. Președintele Macron a activat mecanismul UE pentru sprijin aerian, anunțând sosirea avioanelor Canadair, Air Tractor și a elicopterelor Black Hawk din mai multe țări.