Un motociclist și pasagera sa, „descălecați” de un Mercedes, la Bălți
Un motociclist și pasagera sa au avut parte de ghinion, după ce au fost loviți de un automobil. Accidentul a avut loc în seara zilei de 13 august curent, în jruul orei 20:10, pe strada Decebal din municipiul Bălți.au fost răniți în urma unui accident rutier produs în seara de 13 august, în orașul Bălți.
Potrivit poliției, la fața locului s-a stabilit că, un șofer de 21 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca Mercedes ar fi schimbat banda de circulație și din neatenție ar fi acroșat lateral o motocicletă condusă de un bărbat de 32 de ani, care circula regulamentar pe prima bandă, în același sens.
În urma impactului, conducătorul motocicletei și pasagera acestuia, o femeie de 31 de ani, au suferit leziuni ușoare și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, Lilia Harea, atât șoferul automobilului, cât și motociclistul au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. De asemenea, toți participanții la coliziune erau echipați conform cerințelor legale și dețineau actele necesare.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului, iar șoferul care va fi găsit vinovat riscă să fie sancționat în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victime.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.