(VIDEO) Wagner ar fi preluat controlul asupra cartierului general militar din Rostov şi asupra aerodromului
Şeful Wagner, Evgheni Prigojin, afirmă că forţele sale au preluat controlul asupra facilităţilor militare de la Rostov pe Don şi asupra aerodromului de acolo, relatează CNN.
”Suntem la cartierul general la ora 7.30 a.m. Facilităţile militare din Rostov, inclusiv aerodrumul, sunt sub control (al nostru) ”, a afirmat Prigojin, într-un video postat pe canalul oficial de Telegram al grupării Wagner.
”Avioanele care merg la luptă pleacă fără probleme, ca de obicei. Zborurile medicale pleacă şi ele ca de obicei. Tot ce am făcut a fost să preluăm controlul astfel încât aviaţia de atac să nu ne lovească pe noi, ci să lovească în direcţia ucraineană”, a arătat el.
Prigojin a spus că este la Rostov pe Don şi că oamenii săi nu îi opresc pe ofiţeri din a-şi desfăşura îndatoririle.
”Cartierul general, punctul de control principal funcţionează normal, nu sunt probleme. Niciun ofiţer nu a fost întrerupt”, a susţinut prigojin.
CNN precizează că nu poate verifica în mod independent afirmaţiile acestuia.
news.ro
Fraudă cu bonusuri pentru construcții în Italia, bani trimiși în România: 17 mașini de lux și 26 de case în valoare de 9.000.000 de euro confiscate
Autoritățile din Italia au confiscat bunuri în valoare de peste 9 milioane de euro într-un dosar de fraudă legat de programele de bonusuri pentru construcții. Potrivit anchetatorilor, o parte din banii deturnați ar fi ajuns în conturi bancare din România.
Donald Trump vrea ca SUA să administreze Strâmtoarea Ormuz: „Ar trebui să fim plătiți pentru asta”
Președintele american Donald Trump și-a manifestat luni intenția ca SUA să administreze Strâmtoarea Ormuz și să fie „plătite cu o sumă mare” pentru acest serviciu, relatează AFP.
A murit Lindsey Graham, unul dintre cei mai influenți senatori americani și aliat al lui Trump
Senatorul republican Lindsey Graham, unul dintre cei mai influenți politicieni americani din ultimele două decenii și un apropiat al președintelui Donald Trump, a murit sâmbătă seară, la vârsta de 71 de ani, după o boală apărută brusc, a anunțat echipa sa, citată de CBS News.