Peste 6 400 de contestații depuse după evaluarea imobilelor. Cele mai multe sunt din Chișinău

Peste 6 400 de contestații au fost depuse de proprietarii de bunuri imobile din Moldova în cadrul consultărilor publice privind evaluarea în masă, cele mai multe vizând caracteristicile tehnice ale proprietăților și valorile estimate.

publicat de Veronica Ciortan
joi, 30 aprilie 2026, 18:14
Peste 6 400 de contestații depuse după evaluarea imobilelor. Cele mai multe sunt din Chișinău

Datele au fost prezentate de Agenția Geodeziei, Cartografiei și Cadastru, care anunță și extinderea termenului de consultare pentru unele categorii de bunuri. Directorul instituției, Ivan Danii, a subliniat că procesul a fost necesar în contextul în care „ani la rând, valorile cadastrale nu au mai reflectat realitățile economice actuale”, transmite Realitatea.MD.

Potrivit șefei Direcției evaluarea bunurilor, Nadejda Josanu, până la 29 aprilie au fost înregistrate 6 436 de contestații, dintre care 77,4% au fost depuse online. „Gradul de procesare a contestațiilor este de aproximativ 78,3%”, a precizat aceasta.

Cele mai multe contestații au venit din municipiul Chișinău (46,4%), urmate de suburbii (9,4%) și municipiul Bălți (8,7%). În funcție de tip, 51,9% au vizat caracteristicile tehnice ale bunurilor, iar 45% – valoarea estimată, transmite bani.md. 

„Cele mai multe contestații au fost depuse pentru apartamente – 47,8%, urmate de case din mediul urban și rural”, a explicat Josanu.

În urma examinării, aproape jumătate dintre contestații (49%) au fost transmise pentru analiză suplimentară și eventuale ajustări ale modelelor de evaluare, 8% au dus la actualizarea datelor tehnice, iar 6% au fost respinse din motive procedurale. Alte 22% sunt încă în proces de examinare.

„Nivelul ridicat de participare demonstrează interesul cetățenilor pentru corectitudinea datelor și transparența procesului”, a menționat reprezentanta instituției.

Autoritățile au anunțat și prelungirea cu 90 de zile a consultărilor pentru bunurile din mediul rural.

„Extinderea a fost necesară deoarece o parte dintre proprietari nu au avut posibilitatea să consulte datele, în contextul înregistrării recente a unor bunuri”, a explicat Danii.

Totodată, de la 1 mai vor începe consultările publice pentru bunurile comerciale și industriale, pentru aceeași perioadă de 90 de zile.

„Invităm agenții economici să participe activ, deoarece opinia lor este importantă pentru stabilirea unor valori corecte și echitabile”, a transmis Ivan Danii.

Reprezentanții Agenției au dat asigurări că procesul va continua într-un mod transparent.

Buget mai mare pentru sănătate: 167,4 milioane de lei în plus pentru servicii medicale

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2026 vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri, iar banii suplimentari vor fi direcționați către servicii medicale spitalicești, reabilitare, dializă, radioterapie, îngrijiri paliative și asistență medicală primară.

Salariul mediu lunar brut, aproape de 17 mii de lei în trimestrul al doilea

Salariul mediu lunar brut în Republica Moldova a ajuns la aproape 17 mii de lei în trimestrul al doilea al anului, în creștere cu peste 9% față de aceeași perioadă din anul trecut. Potrivit Biroului Național de Statistică, luând în calcul evoluția prețurilor de consum, salariile au crescut în termeni reali cu 2,3%.