Maia Sandu confirmă că nu a fost invitată la învestirea președintelui SUA, Donald Trump
Președintele Maia Sandu a confirmat că nu a primit invitație pentru a participa la ceremonia de învestire a președintelui ales al SUA, Donald Trump. „Invitație au primit reprezentanții corpului diplomatic. Noi avem un parteneriat extrem de important cu SUA, avem sprijin și în Partidul Democrat, și în Partidul Republican, întotdeauna am lucrat cu ambele partide și vom continua”, a declarat șeful statului, la emisiunea Punctul pe azi de la TVR.
Întrebată dacă a primit invitație la ceremonia de învestire a lui Donald Trump și dacă a inițiat anumite contracte pentru o viitoare întâlnire cu noua conducere a Statelor Unite, Maia Sandu a răspuns: „Nu am primit invitație, invitație au primit reprezentanții corpului diplomatic. Noi avem un parteneriat extrem de important cu SUA, inclusiv pe domeniul diversificării surselor de alimentare cu energie electrică, cu energoe în general, pe domeniul consolidării securității energetice. Au fost investiții foarte mari, care s-au făcut și care încă se vor face, din banii pe care ni i-au alocat. Noi avem sprijin și în Partidul Democrat, și în Partidul Republican, întotdeauna am lucrat cu ambele partide și vom continua. Vrem să creștem nivelul de parteneriat de la dialog strategic la parteneriat strategic”.
„R. Moldova a redevenit eligibilă pentru programul Corporația Mileniului și poate reușim să mai obținem și de acolo niște resurse pentru infrastructură”, a mai adăugat șefa statului, citată de Unimedia.INFO.
Donald Trump a depus astăzi jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi astfel cel de-al doilea mandat şi încheind una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii. La ceremonie nu au fost invitați președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și nici președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
„Epoca de aur a Americii începe chiar acum”, a proclamat Donald Trump în discursul de învestitură, foarte critic la adresa fostei administraţii democrate. El promite că ţara va fi respectată din nou şi „invidiată de toate naţiunile”, iar toate lucrurile greşite se vor schimba foarte rapid.
(VIDEO) Scandalul blocului de la Buiucani: MAN respinge acuzațiile PAS și invocă o hotărâre de Guvern
Fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din Consiliul Municipal Chișinău respinge acuzațiile PAS privind construcția blocului de pe strada Vissarion Belinski 4 și susține că lucrările sunt efectuate în baza actelor permisive și a documentației prevăzute de lege.
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Christopher Smith, noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova. Discuția s-a axat pe reintegrarea pașnică a țării și securitatea regională.
(VIDEO) Berlinschii cere explicații privind datoria de stat: „De la 69 la 132 de miliarde de lei. Unde au ajuns banii?”
Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii cere autorităților explicații privind creșterea datoriei de stat a Republicii Moldova și modul în care au fost utilizați banii împrumutați și fondurile europene în perioada 2021–2026.