Incendiile de vegetaţie din sudul Franţei au scos la iveală un depozit cu 400 de proiectile şi muniţii istorice

Incendiile de vegetaţie din sudul Franţei au dus la descoperirea unui depozit care conţinea aproximativ 400 de proiectile şi alte tipuri de muniţie istorice în comuna Le Porge, potrivit autorităţilor locale, citate de BBC.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 4 august 2026, 18:48
Incendiile de vegetaţie din sudul Franţei

Exploziile auzite în timpul incendiilor, despre care iniţial se credea că provin de la butelii de gaz, ar fi putut fi provocate, de fapt, de muniţii din cel de-Al Doilea Război Mondial care s-au detonat din cauza temperaturilor ridicate, a declarat comandantul local al pompierilor pentru presa franceză.

Primarul comunei Le Porge, Martial Zaninetti, a declarat pentru France Info că în a doua noapte a incendiului s-au auzit peste 100 de explozii, pe care le-a comparat cu „sunetul războiului”.

Operaţiunile de deminare au permis între timp majorităţii locuitorilor să revină în casele lor, însă edilul a precizat că anumite zone rămân în continuare inaccesibile. Peste 180 de locuinţe au fost distruse de incendiu.

„Existau depozite de muniţie îngropate pe terenuri din comuna noastră, dar nu ştiam de existenţa lor, iar acestea au explodat”, a declarat Zaninetti pentru France Info.

El a povestit că proiectilele zburau „în toate direcţiile” şi că „unul dintre ele a străpuns chiar o casă”.

Într-o postare publicată luni pe Instagram, primarul a anunţat că accesul către litoral, un camping şi satul La Jenny rămâne interzis.

Potrivit presei franceze, muniţiile descoperite sunt atât de provenienţă germană, cât şi franceză, şi includ proiectile de mortiere şi proiectile antitanc.

Descoperirea a fost făcută după incendiul de pădure care a devastat departamentul Gironde, incendiu care între timp a fost adus sub control, după aproximativ 10 zile de luptă cu flăcările.

Imagini surprinse luni la Le Porge arătau familii care încercau să recupereze ce a mai rămas din locuinţele lor distruse de incendiu.

Premierul francez Sébastien Lecornu a mulţumit luni pompierilor pentru eforturile depuse, afirmând că „Franţa a rezistat în faţa unei crize fără precedent”.

El a subliniat că lupta împotriva incendiilor a intrat într-o „nouă fază” în regiunea Gironde şi că „persoanele evacuate se întorc treptat la locuinţele lor”.

În ultimele două săptămâni, incendii de vegetaţie au afectat mai multe ţări europene, în special Franţa şi Spania, unde peste 330.000 de persoane au fost evacuate.

Franţa s-a numărat printre cele mai grav afectate state, aproximativ 42.000 de hectare de teren fiind mistuite de flăcări în sud-vestul ţării, unul dintre cele mai mari incendii de pădure produse după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Sursa: news.ro

Un proprietar s-a mutat peste chiriașii care refuzau să plece: cum a reușit să își recupereze casa din Franța

Confruntat cu perspectiva unui proces lung și anevoios de evacuare, un bărbat din orașul francez Bergerac, departamentul Dordogne, a ales o metodă extremă pentru a-și recupera proprietatea. În loc să aștepte decizia instanței, bărbatul s-a mutat înapoi în propria casă, conviețuind timp de câteva zile cu chiriașii care refuzau să părăsească spațiul după expirarea contractului de închiriere, relatează Sud Ouest.

(VIDEO) Șase oameni au murit și 27 au fost răniți după un carambol devastator între un autocar, trei mașini și o autorulotă, în Italia

Imagini dramatice pe o autostradă din Italia. Un autocar plin cu pasageri, o autorulotă și trei mașini s-a zdrobit într-un carambol soldat cu 6 morți și 27 de răniți. Teribilul accident a avut loc duminică după-amiază, pe autostrada 79 Ternana, în zona Colli sul Velino, între localitățile Terni și Rieti, aproape de granița dintre regiunile Lazio și Umbria.

Norme UE - Imaginile, fişierele audio şi textele generate artificial vor fi etichetate AI/ Sancţiuni de până la 15 milioane de euro pentru nerespectarea regulilor

Imaginile, fişierele audio şi textele generate artificial, concepute să pară autentice, trebuie să fie etichetate AI, conform normelor Uniunii Europene care vizează stoparea valului de conţinut înşelător. Normele se aplică noilor sisteme de AI de pe piaţa UE începând cu 2 august, în timp ce cele existente beneficiază de o perioadă suplimentară de patru luni pentru a se conforma.