NEWS ALERT // Premierul Alexandru Munteanu își anunță demisia

Premierul Alexandru Munteanu a anunțat că azi și încheie mandatul de prim-ministru.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 3 iulie 2026, 09:48
AM
„Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în bine. În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec.
Mulțumesc tuturor colegilor - miniștri, echipa acestora și oamenilor care au muncit cu profesionalism și bună-credință.
Voi continua să-mi servesc țara din orice poziție mă voi afla, indiferent de locul în care voi trăi sau de responsabilitățile pe care le voi avea, fie în sectorul public, fie în cel privat. Cred că datoria față de țară nu este legată de o funcție, ci de angajamentul pe care îl păstrăm”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.


NEWS ALERT // Premierul Alexandru Munteanu își anunță demisia

PAS cere clarificări privind reparația podului de la Circ: „Din ce bani se face și ce fel de lucrări vor fi executate?”

Vicepreședintele fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Dumitru Ivanov, cere Primăriei Capitalei să ofere mai multe informații despre lucrările de reparație a podului de pe bd. Renașterii Naționale, din zona Circului. Reacția vine după ce primarul Ion Ceban a anunțat că intervențiile vor începe la mijlocul lunii septembrie și ar urma să fie finalizate până la sfârșitul anului.