Admiterea refugiaților din Ucraina în instituțiile de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova, discutată cu tinerii refugiați și părinții lor
Reprezentanți ai peste 40 de instituții de învățământ profesional tehnic și-au prezentat oferta educațională tinerilor refugiați din Ucraina și părinților acestora, în cadrul unei ședințe organizate de Ministerul Educației și Cercetării. La discuții au participat specialiștii Ministerului, tineri, părinți, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ profesional tehnic, precum și ai organizațiilor internaționale și neguvernamentale: UNHCR, UNICEF, People in Need și Female Support Force.
În cadrul întrunirii, au fost abordate mai multe aspecte legate de procesul de admitere: actele necesare, echivalarea diplomelor, taxele de studiu ș.a. Reamintim că elevii refugiați din Ucraina beneficiază de aceleași taxe în instituțiile de învățământ profesional tehnic ca și cetățenii Republicii Moldova.
Prezent la eveniment, Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice, a subliniat importanța facilitării accesului la învățământ profesional tehnic pentru tinerii refugiați. „Această măsură răspunde interesului tot mai mare pentru învățământul profesional tehnic din partea comunității de refugiați. Această formă de învățământ este o cale reală de integrare educațională și socio-economică, și reprezintă o oportunitate concretă pentru tinerii refugiați, oferindu-le nu doar calificări relevante, ci și o perspectivă reală de angajare pe piața muncii în țara noastră”, a menționat Ivan Duminica.
Potrivit datelor MEC, în anul de studii 2024–2025, 92 de tineri refugiați din Ucraina și-au făcut studiile în colegiile, școlile profesionale și centrele de excelență din țara noastră. Elevii au optat pentru diferite specialități cu o cerere ridicată pe piața muncii, precum: automatizarea și robotizarea proceselor de producție, mecanică auto, tehnologia informației și electronică, domeniul HoReCa și tehnologia alimentației.
Cetățean al R.Moldova, rănit în urma atacului cu drone în proximitatea punctului de trecere Tudora–Starokazacie
Cele două persoane decedate în urma atacului sunt cetățeni ai Ucrainei. Nu sunt confirmați cetățeni ai Republicii Moldova printre persoanele decedate. Totodată, un cetățean al Republicii Moldova a avut de suferit în urma atacului, a refuzat spitalizarea și și-a continuat deplasarea cu automobilul spre Chișinău.
Atac cu drone în apropierea frontierei cu R.Moldova, soldat cu morți și răniți
Un atac cu drone a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei Republicii Moldova cu Ucraina. Punctul ucrainean de trecere a frontierei Starokazacie, aflat vizavi de PTF Tudora, a fost afectat, iar activitatea punctului de trecere moldo-ucrainean a fost sistată temporar. În urma atacului, două persoane au murit, iar alte două au fost rănite, informează Poliția de Frontieră.
368 de copii din Chișinău se află în grija tutorilor și curatorilor. Care sector are cei mai mulți
La 1 septembrie 2026, în evidența Serviciului de tutelă/curatelă din municipiul Chișinău se aflau 368 de copii. Datele au fost prezentate de Primăria Chișinău.