Zeci de obiecte explozive, rămase din cel de-al Doilea Război Mondial, „aruncate în aer” de geniști în R.Moldova
Pe parcursul lunii noiembrie, unitățile de geniu ale Armatei Naționale au executat 15 misiuni de deminare, în urma cărora au fost depistate și nimicite 79 de obiecte explozive rămase în sol din cel de-al Doilea Război Mondial.
Intervențiile au fost realizate în satele din raioanele Ștefan Vodă, Ungheni, Anenii Noi, Călărași, Căușeni, Leova, Cimișlia, Florești și Dubăsari.
De la începutul anului și până în prezent, geniștii Armatei Naționale au îndeplinit 126 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost neutralizate 539 de obiecte explozive și 1761 de cartușe, contribuind astfel la sporirea siguranței cetățenilor și la eliminarea riscurilor generate de munițiile rămase neexplodate.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.