Șoferul unui camion a încercat să transporte ilicit 1000 pachete de țigări, dar a fost identificat de vameși

Șoferul unui camion a încercat să transporte ilicit 1000 pachete de țigări, dar a fost identificat. Cazul a fost înregistrat la postul vamal Cahul, la pista ieșire din țară, unde s-a prezentat pentru control un camion fără marfă, de model “Mercedes”, ce se deplasa din Republica Moldova spre România.

publicat de Anatol Chirilov
luni, 9 octombrie 2023, 12:21
țigări

Șoferul, un conațional în vârstă de 61 de ani, a comunicat că nu are nimic de declarat.

În rezultatul controlului fizic al mijlocului de transport, desfășurat în conlucrare cu echipele canine ale Serviciului Vamal, sub cabina camionului au fost depistate două cutii cu 1000 pachete de țigări, toate marcate cu timbru de acciz al Republicii Moldova.

Țigările au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar șoferul riscă să fie sancționat contravențional.