Patru persoane, documentate pentru trafic și consum de droguri în sectorul Buiucani

Patru persoane – trei bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 39 de ani și o femeie de 30 de ani – au fost depistate de polițiștii sectorului Buiucani din capitală, fiind suspectate de implicare în comercializarea și consumul de substanțe narcotice.

publicat de Veronica Ciortan
vineri, 6 iunie 2025, 18:18
Patru persoane, documentate pentru trafic și consum de droguri în sectorul Buiucani

Activitatea infracțională a fost deconspirată în urma unei informații operative, în baza căreia oamenii legii au intervenit și au identificat asupra suspecților mai multe tipuri de droguri, dar și obiecte destinate consumului și distribuirii acestora, transmite NordInfo.MD.

Substanțele narcotice au fost ridicate și transmise Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP pentru expertize de specialitate.

Dacă vinovăția le va fi demonstrată, suspecții riscă până la trei ani de închisoare, potrivit prevederilor legii penale.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru identificarea altor persoane implicate. Autoritățile reamintesc că desfășoară permanent acțiuni de combatere a traficului și consumului de droguri și îndeamnă cetățenii să semnaleze orice activitate suspectă la numărul de urgență 112.

Bărbat împușcat în plină stradă, la Durlești

Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui incident produs, cu puțin timp în urmă, în Durlești. Potrivit datelor preliminare, suspectul, un tânăr de 22 de ani, aflându-se în stradă, în timpul unui conflict cu un cunoscut de-al său, în contextul unor neînțelegeri anterioare, i-ar fi aplicat o plagă prin împușcătură în regiunea mâinii, cu o armă confecționată artizanal.

Patru persoane afiliate organizației criminale „Kitaeț”, trimise în judecată pentru șantaj

Ofițerii Direcției combaterea criminalitǎții organizate şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii Procuraturii Hîncești-oficiul Leova, anunță că la 03 septembrie 2026, au finalizat urmărirea penală și au dispus expedierea în instanță de judecată a unei cauze penale ce vizează acțiunile de șantaj, comise de patru persoane, membri ai unui grup criminal, afiliat organizației criminale „Kitaeț”.