Maia Sandu, mesaj de ziua SUA: sărbătorim valorile comune și prietenia
Cu prilejul aniversării a 249-a de independență a Statelor Unite ale Americii, președintele Republicii Moldova a felicitat Washingtonul, exprimând recunoștință pentru sprijinul SUA acordat Chișinăului.
„Timp de peste 30 de ani, sprijinul SUA a ajutat Moldova să devină mai puternică și mai rezistentă, un partener stabil într-o regiune vitală. Astăzi, sărbătorim valorile noastre comune și prietenia pe care am construit-o”, a scris Maia Sandu pe rețele de socializare, transmite IPN.
În același timp, ambasada SUA la Chișinău subliniază că, în această zi, este adus un omagiu valorilor durabile ale libertății, democrației și egalității, care au modelat națiunea din 1776: „În timp ce americanii de acasă și din întreaga lume onorează această zi, reflectăm cu mândrie asupra angajamentului nostru comun față de libertate și dreptate pentru toți“.
Statele Unite ale Americii și-au declarat independența pe 4 iulie 1776, când a fost adoptată declarația care a marcat separarea de sub influența britanică.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.