Executarea pedepselor cu închisoarea va fi reformată. Condamnații vor putea avansa în regim în funcție de comportament
Republica Moldova se pregătește să schimbe din temelii modul în care sunt executate pedepsele privative de libertate. Ministerul Justiției a elaborat un proiect de lege care introduce un sistem progresiv de executare a pedepselor în care regimul de detenție nu va mai depinde exclusiv de gravitatea infracțiunii sau de durata pedepsei, ci și de comportamentul și evoluția fiecărui condamnat.
Reforma propune trecerea de la modelul actual, considerat unul rigid, la un sistem bazat pe evaluarea individuală a riscurilor și nevoilor persoanei condamnate. Fiecărui deținut îi va fi întocmit un plan individual de executare a pedepsei, care va stabili obiective concrete privind resocializarea, participarea la programe educaționale, psihologice sau profesionale și pregătirea pentru reintegrarea în societate. Progresul va fi evaluat periodic și va influența condițiile de executare a pedepsei, scrie bizlaw.md.
Una dintre cele mai importante schimbări este introducerea unui sistem cu patru regimuri de executare – de maximă siguranță, închis, semiînchis și deschis. Trecerea de la un regim la altul va fi posibilă în funcție de conduita condamnatului, reducerea riscului de recidivă și îndeplinirea obiectivelor din planul individual. În același timp, proiectul permite și regresul către un regim mai sever, dacă evaluările arată că persoana reprezintă un risc mai mare sau refuză să participe la măsurile stabilite pentru reintegrare.
Documentul instituie și o Unitate de evaluare și planificare a pedepsei, formată din psihologi, asistenți sociali și alți specialiști, care va realiza evaluări complexe pentru persoanele condamnate la pedepse mai mari de cinci ani și pentru cele condamnate la detențiune pe viață. În paralel, fiecare penitenciar va avea o comisie responsabilă de stabilirea și modificarea regimului de executare, aprobarea planurilor individuale și analiza progresului condamnaților.
Proiectul aduce modificări și în procedurile judiciare. Astfel, persoanele private de libertate vor participa, de regulă, la ședințele de judecată prin videoconferință, iar instanțele nu vor mai indica penitenciarul în care urmează să fie executată pedeapsa. Decizia privind regimul de executare va reveni administrației penitenciare, în baza evaluării individuale. Totodată, este instituit un mecanism distinct prin care condamnații vor putea contesta hotărârile privind stabilirea sau schimbarea regimului de detenție.
Reforma reglementează și alte domenii esențiale ale vieții din penitenciare: protecția datelor cu caracter personal ale condamnaților, securitatea și siguranța detenției, activitățile de resocializare, munca prestată în penitenciar, pregătirea pentru liberare, măsurile disciplinare și condițiile speciale aplicabile minorilor, femeilor gravide și persoanelor condamnate la detențiune pe viață.
Proiectul prevede ca noile reguli să intre în vigoare la 1 ianuarie 2030, termen considerat necesar pentru elaborarea legislației secundare, crearea noilor structuri și instruirea personalului din sistemul penitenciar.
Omul de afaceri reținut pentru escrocherii cu investiții imobiliare este consilier MAN. Reacția partidului
Bărbatul de 32 de ani, reținut marți, 14 iulie, pentru escrocherii cu investiții imobiliare ar fi un consilier al partidului MAN, iar numele său este Ion Onța, despre asta anunță zdg.md.
Acuzații privind averi nedeclarate și investiții în TUX: ANI refuză controlul averii lui Josanu, adjunct al SPPS
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a decis să nu inițieze controlul averii și intereselor personale în cazul lui Gheorghe Josanu, director adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS).
Patru pretendenți au rămas în cursa pentru conducerea Teleradio-Moldova. Urmează etapa interviului
Patru candidați au fost admiși în etapa a doua a concursului pentru selectarea directorului general al Companiei „Teleradio-Moldova”, dintre cei cinci înscriși. Consiliul de Supraveghere al TRM a anunțat că proba interviului va avea loc pe 17 iulie.