Grave nereguli depistate la construcția blocului din Durlești: Materialele, transmise organelor de drept
Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) anunță marți, 3 iunie, la aproape 3 săptâmâni de la producerea incendiului produs la mansarda blocului de pe strada Tudor Vladimirescu 75/1 din Durlești, că au fost depistate mai multe nereguli.
În cadrul verificărilor, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a constatat un șir de neconformități majore în toate etapele de realizare a obiectivului, inclusiv, emiterea actelor permisive cu încălcarea normelor urbanistice, proiectare și verificare superficială a documentației tehnice, lipsa supravegherii de autor și a cărții tehnice a construcției, recepționarea obiectivului cu încălcări inclusiv a normelor antiincendiare, exploatare neconformă și execuția lucrărilor neautorizate, inclusiv a unei mansarde improvizate, scrie Realitatea.MD.
Potrivit INST, materialele acumulate au fost transmise organelor de drept pentru examinare și intervenție conform competențelor legale.
Amintim că un incendiu de proporții a izbucnit în după-amiaza zilei de vineri, 16 mai curent, la mansarda unui bloc de locuit de pe strada Tudor Vladimirescu 75/1 din orașul Durlești, suburbie a municipiului Chișinău. În total, potrivit autorităților, 15 apartamente au ars definitiv din cele 165 existente, deși în autorizația de construcție, blocul avea doar 150 de apartamente. Cifra estimativă a pagubelor, deocamdată, nu a fost estimată.
Cinci familii au fost cazate într-un cămin studențesc. Altele au mers la rude sau chirie.
A doua zi după incendiu, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a dispus inițierea unui control inopinat de către Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.
Între timp, Consiliul orașului Durlești a alocat 1 milion de lei din Fondul de rezervă al Primăriei pentru locuințele afectate de incendiu, iar Primăria municipiului Chișinău va transfera 3 milioane de lei Primăriei din Durlești, după efectuarea tuturor expertizelor necesare.
De asemenea, autoritățile centrale, de comun cu partenerii de dezvoltare ai Moldovei, au declarat că vor oferi câte un ajutor unic de 10.000 de lei fiecărei familii din blocul de la Durlești. Ajutorul este disponibil începând cu data de 3 iunie, la oficiile poștale. Plățile vor putea fi ridicate până pe data de 30 iunie.
Doi polițiști, răniți grav în urma unui accident, la Sîngerei
Doi polițiști de patrulare, care activau pe traseul R 6, în satul Grigorăuca din raionul Sîngerei, au fost loviți violent de un Volkswagen, condus de un bărbat.
Avocat din Chișinău, cercetat de CNA pentru trafic de influență. Ar fi pretins 10.000 de euro pentru eliberarea unui deținut
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, au efectuat astăzi acțiuni de urmărire penală într-un dosar de trafic de influență.
Cetățean al Federației Ruse, ofițer FSB, reținut de SIS la intrare în R. Moldova
Serviciul de Informații și Securitate, sub conducerea procurorilor PCCOCS, a reținut un cetățean al Federației Ruse, ofițer FSB, la intrare în Republica Moldova. Acesta ar fi colectat informație cu privire la regiunea din stânga Nistrului, mai exact zona de securitate. Prin urmare, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) învinuitul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.