Măsuri pentru reducerea cozilor la frontieră înainte de Paște: controale optimizate la Leușeni
Autoritățile anunță măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului la frontieră, în contextul creșterii numărului de călători în perioada sărbătorilor pascale.
Pe 9 aprilie 2026, șeful Poliția de Frontieră, Ruslan Galușca, și directorul Serviciul Vamal, Radu Vrabie, au efectuat o vizită de lucru la punctul de trecere a frontierei Leușeni.
În cadrul întrevederii, oficialii au analizat soluții pentru eficientizarea traficului transfrontalier, în condițiile unui flux sporit de persoane și mijloace de transport. Printre priorități se numără reducerea timpilor de așteptare și optimizarea procedurilor de control.
Un accent deosebit a fost pus pe cooperarea cu autoritățile din România, discuțiile având loc direct în punctul de trecere. Reprezentanții celor două state au abordat coordonarea controalelor, considerată esențială pentru gestionarea mai eficientă a traficului în perioadele aglomerate.
În urma evaluării, conducerea Poliției de Frontieră și a Serviciului Vamal a decis aplicarea unor măsuri suplimentare, menite să accelereze procesarea călătorilor și să îmbunătățească condițiile de traversare a frontierei.
Autoritățile susțin că acțiunile comune ale polițiștilor de frontieră și funcționarilor vamali au ca obiectiv asigurarea unei treceri rapide și sigure, în special în contextul în care tot mai mulți cetățeni aleg să călătorească de sărbători.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.