„Matrioșka” și site-ul fondat de Prigojin au lansat o campanie împotriva președintei Sandu
Rețeaua rusă de dezinformare Matrioșka desfășoară o nouă campanie ce vizează Republica Moldova și pe șefa statului, Maia Sandu. Publicația rusă The Insider precizează că boții publică pe rețele de socializare Twitter (X) și BlueSky graffiti false, care înfățișează pretinse „execuții” și promite „sfârșitul” președintei pe 1 iunie.
Au fost prezentate mai multe metode de execuție, dar din numeroasele publicații nu a fost clar ce anume trebuia să se întâmple în acea zi.
La sfârșitul lunii mai, site-ul „Fundației luptei împotriva represiilor”, fondat de grupul Wagner, creat de Evgeny Prigojin, a publicat o pseudo-investigație, conform căreia Maia Sandu ar deține o afacere de vânzare a copiilor ucraineni în Occident.
Solicitată de IPN, cercetătoarea de la DFRLab al Consiliului Atlantic, Victoria Olari, a menționat că această campanie „se înscrie într-un tipar cunoscut al operațiunilor ruse de influență, în care rețele de site-uri și canale anonime distribuie conținut fabricat, pentru a destabiliza lideri pro-europeni din regiune, scrie REALITATEA.MD.
„Această campanie se remarcă prin utilizarea unor teme extreme, precum execuții publice sau trafic de copii, menite să șocheze și să alimenteze indignarea morală. În realitate, aceste narațiuni sunt complet fabricate și reflectă o strategie de propagandă bazată pe emoții și senzaționalism – o tactică des utilizată de rețelele de dezinformare apropiate Kremlinului pentru a submina încrederea în instituțiile democratice”, accentuează experta Victoria Olari.
Nu este prima campanie de dezinformare a rețelei rusești Matrioșka. În aprilie, potrivit The Insider, boții au acuzat-o pe președinta Maia Sandu de corupție și represiune.
„Atacurile repetate la adresa Maiei Sandu sugerează că Moldova continuă să fie o țintă prioritară pentru influența malignă a Kremlinului, iar președinta este perceputa un obstacol în calea reconfigurării Moldovei într-o zonă de influență rusă. Atacurile repetate, tot mai sofisticate, demonstrează o escaladare a eforturilor de destabilizare, cu miză directă asupra alegerilor parlamentare din toamnă”, avertizează cercetătoarea de la DFRLab al Consiliului Atlantic, Victoria Olari.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.