Femeie din Fălești condamnată penal pentru prezentarea cu bună-știință a declarațiilor mincinoase
Procuratura raionului Fălești a obținut o sentință de condamnare pe o cauză penală pornită în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de prezentarea cu bună-știință a declarațiilor mincinoase .
Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Bălți, sediul Fălești din 18 iunie 2024, o femeie în vârstă de 48 de ani, a fost recunoscută vinovată de comiterea infracțiunii nominalizate, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 135 de ore.
Potrivit învinuirii înaintate de către procurorii de la Fălești, inculpata, la data de 11 februarie 2024, aflându-se la domiciliul său din satul Musteața, raionul Fălești, acționând în mod intenționat și urmărind scopul comiterii unei infracțiuni contra justiției, a prezentat declarații mincinoase într-un proces penal.
Mai exact, în cadrul audierii acesteia în calitate de parte vătămată, în cadrul procesului inițiat de organul de urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Fălești, în baza plângerii depuse de către ultima, pe faptul furtului comis din domiciliul acesteia, fiind preîntâmpinată contra semnătură de către ofițerul de urmărire penală despre răspunderea penală pentru declarații mincinoase, ultima, în cadrul interogatoriului, a prezentat cu bună știință declarații mincinoase, comunicând poliției că: „în perioada de timp cuprinsă între luna decembrie 2023- februarie 2024, o persoană necunoscută, prin forțarea ușii, a pătruns în locuința ei și a sustras mijloace bănești în suma de 5000 lei, inclusiv și buletinul de identitate și pașaportul cetățeanului Republicii Moldova eliberat pe numele său și buletinul de identitate și pașaportul cetățeanului Republicii Moldova eliberat pe numele concubinului său”.
Ulterior, fiind stabilit faptul că, partea vătămata în cadrul procesului penal a dat declarații mincinoase, prin ordonanța din 19 februarie 2024, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, din motivul lipsei faptului infracțiunii.
Inculpata și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate, cauza în privința acestora fiind examinată în procedură simplificată.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.
(VIDEO) Parcare neautorizată, demontată forțat pe strada Alba-Iulia. În loc va fi amenajată o parcare publică gratuită
Pretura sectorului Buiucani continuă lucrările de demolare a parcării neautorizate amplasate pe teren municipal de pe strada Alba Iulia, 186 și 188.
(VIDEO) Ion Ceban cere pregătirea municipiului pentru sezonul rece: școlile, grădinițele și spitalele, prioritare
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a solicitat tuturor entităților municipale să înceapă pregătirile pentru sezonul rece, cu prioritate pentru instituțiile de învățământ și cele medicale.
Fermierii amenință cu proteste și tehnică agricolă dacă TVA pentru cereale și oleaginoase va fi majorată
Asociația „Forța Fermierilor” anunță că ar putea organiza proteste, inclusiv cu tehnică agricolă, dacă autoritățile nu vor renunța la propunerea de majorare a TVA pentru culturile cerealiere și oleaginoase.