Accident în lanț cu implicarea a două microbuze, unul cu pasageri, la Ialoveni. Sunt victime

Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident în lanț, care s-a produs ieri,15 octombrie, în jurul orei 11:00, pe strada Grigore Vieru, din orașul Ialoveni, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 16 octombrie 2025, 09:10
Accident

În accident au fost implicate două microbuze de marca Mercedes, unul dintre ele fiind de pe ruta „Suruceni-Ialoveni” în urma impactului a fost proiectat într-un automobil de marca Hyundai, la volanul căruia se afla un angajat al IP Ialoveni.

Trei persoane care se aflau în calitate de pasageri în microbuzul de rută au fost răniți și au fost preluați de echipajele medicale. Aceștia au fost transportați la spital pentru a li se acorda ajutorul medical necesar.

oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, dar și șoferul care se face vinovat.

(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova

Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.

IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.