România este cea care a decis interdicția aplicată primarului Ion Ceban în spațiul Schengen
Decizia de impunere a interdicției de intrare în zona Schengen a primarului de Chișinău, Ion Ceban, aparține României, nu Uniunii Europene. Declarația a fost făcută de ministra afacerilor externe de la București, Oana Țoiu, pentru presa de peste Prut.
„România a luat această decizie prin instituțiile responsabile, a comunicat această decizie și ea se aplică pentru tot spațiul Schengen”, „a fost cerința și propunerea statului român”, a precizat ministra Țoiu, citată de b1tv.ro, transmite IPN.
Demnitarul a adăugat că interdicția vizează alte două persoane, cetățeni ai Republicii Moldova, fără a preciza numele lor.
Totodată, Europa Liberă a relatat, citând surse de la Bruxelles, că „interdicția într-adevăr are ca sursă „numai România” și că a fost surprinzătoare pentru Uniunea Europeană, nefiind semnalată în vreun fel, dinainte, de București.
Șefa diplomației române a refuzat să ofere detalii despre motivele interzicerii lui Ion Ceban. Edilul capitalei sugerează că în spatele deciziei s-ar afla partidul de guvernare al Republicii Moldova.
Ulterior, speakerul de la Chișinău, Igor Grosu a menționat că decizia autorităților române în acest sens poate fi explicată și justificată doar de acestea.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.