(FOTO) Aplicația NG‑SOS revoluționează 112 – localizare precisă, text, imagine și traduceri instant
Anul 2025 marchează pași importanți în modernizare a serviciilor 112. Aplicația NG-SOS, aflată în implementare, va permite localizarea precisă a apelantului, transmiterea de imagini și mesaje text, precum și traducerea automată a conversațiilor – sprijin vital pentru persoanele cu dizabilități sau care nu vorbesc româna.
În primele șase luni ale acestui an, peste 1,2 milioane de oameni au găsit sprijin și răspuns rapid apelând la 112. Fie că a fost vorba de incendii, accidente rutiere, urgențe medicale sau alte situații critice, operatorii au rămas conectați 24/7 cu nevoile celor aflați în pericol.
Timpul face diferența: aproape 9 din 10 apeluri primesc răspuns în mai puțin de 10 secunde, iar datele esențiale ajung la echipele de intervenție, în medie, în două minute – o îmbunătățire semnificativă față de anul trecut, datorată optimizării procedurilor.
Totuși, 35% dintre apeluri nu reprezintă urgențe reale, consumând resurse care ar putea salva vieți. Reducerea acestora rămâne o prioritate, iar campaniile de informare – inclusiv lecțiile predate elevilor despre folosirea corectă a numărului unic – au început deja să dea rezultate, cu o scădere de 5% a apelurilor nejustificate.
Anul 2025 marchează și pași importanți în modernizare. Aplicația NG-SOS, aflată în implementare, va permite localizarea precisă a apelantului, transmiterea de imagini și mesaje text, precum și traducerea automată a conversațiilor – sprijin vital pentru persoanele cu dizabilități sau care nu vorbesc româna.
Cooperarea permanentă cu Poliția Națională, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Asistență Medicală Urgentă, dar și exercițiile comune, au crescut eficiența intervențiilor și au redus timpul de reacție.
La ședința de bilanț, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, alături de secretarul de stat Alexandru Bejan, a apreciat echipa 112 pentru profesionalism și a subliniat că dezvoltarea continuă a serviciului rămâne o prioritate națională.
Un adolescent a murit după ce ar fi căzut de la etajul unui bloc de locuințe din Bălți
Un adolescent a murit după ce ar fi căzut de la etajul nouă al unui bloc de locuințe de pe strada Conev din municipiul Bălți. Cazul s-a produs în noaptea de 8 septembrie.
(VIDEO) Șofer de 27 de ani, surprins conducând agresiv la Bălți. Riscă să rămână fără permis până la un an
Un șofer în vârstă de 27 de ani riscă să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de până la un an, după ce a fost surprins manifestând un comportament agresiv în trafic, la Bălți.
Peste 4.100 de încălcări în trafic într-un singur weekend. 46 de șoferi au fost prinși beți la volan
Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au documentat, în weekend, peste 4.160 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere pe drumurile din Republica Moldova.