Corupție sistemică la vama Leușeni: Șase angajați vamali, cercetați de CNA pentru pretindere sistematică de remunerații ilicite, iar o persoană a fost reținută
Centrul Național Anticorupție și procurorii mun. Chișinău anunță despre efectuarea mai multor acțiuni de urmărire penală la Postul Vamal Leușeni în cadrul cărora sunt cercetate fapte de corupție sistemică, comise de către angajați vamali. Drept urmare, o persoană a fost reținută, iar alți 5 vameși sunt cercetați în stare de libertate.
Potrivit materialelor cauzei, persoanele publice din cadrul postului Vamal Leușeni, folosindu-se de situația de serviciu, ar fi creat o schemă infracțională de pretindere și primire de mijloace bănești ce nu li se cuvin de la conducătorii de curse internaționale pentru perfectarea fără obstacole a procedurilor vamale.
Din materialele acumulate rezultă că schema avea un caracter continuu, iar mijloacele bănești pretinse variază în funcție de destinația, cantitatea, volumul și valoarea mărfurilor transportate peste frontiera de stat. În cadrul efectuării măsurilor speciale de investigație, au fost documentate acțiunile ilegale ale șase funcționari vamali, fiind pornite 5 cauze penale.
Astăzi, pentru acumularea materialului probator, sub conducerea procesuală a procurorilor mun. Chișinău, au fost efectuate 20 de percheziții la birourile de serviciu, domiciliile și în automobilele funcționarilor vamali menționați, fiind ridicate probe pertinente cazului examinat. CNA precizează că activitatea postului vamal nu a fost afectată.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Bărbat accidentat mortal de o mașină, la Ialoveni. Șoferul căutat de poliție
Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând pe carosabil, noaptea trecută, în raionul Ialoveni.
Bărbat împușcat în plină stradă, la Durlești
Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui incident produs, cu puțin timp în urmă, în Durlești. Potrivit datelor preliminare, suspectul, un tânăr de 22 de ani, aflându-se în stradă, în timpul unui conflict cu un cunoscut de-al său, în contextul unor neînțelegeri anterioare, i-ar fi aplicat o plagă prin împușcătură în regiunea mâinii, cu o armă confecționată artizanal.
Femeie lovită de un automobil pe trecerea de pietoni, la Soroca
O femeie de 59 de ani a fost lovită de un automobil în timp ce traversa strada regulamentar. Accidentul s-a produs în această dimineață, pe strada Ștefan cel Mare din Soroca.