Un adolescent cu un ac de cusut în cutia toracică a fost operat cu succes la IMC
Un adolescent de 14 ani a ajuns în urma unui accident casnic nefericit cu un ac de cusut în cutia toracică. Acesta a fost internat la Bălți cu pericol major pentru organele vitale (plămân, inimă), iar apoi a fost transferat la Institutul Mamei și Copilului, unde a fost operat cu succes.
Inițial adolescentul a fost internat de urgență la Spitalul clinic Bălți, unde au fost depuse eforturi de localizare și extragere a corpului străin, însă acest lucru nu s-a reușit. Pe data de 5 februarie a fost luată decizia privind transferul pacientului la Centrul național științifico-practic de chirurgie pediatrică „Natalia Gheorghiu” din cadrul IMC, scrie IPN.
În urma investigațiilor amănunțite, inclusiv a tomografiei computerizate realizate în cadrul Serviciului radiologie și medicină nucleară, corpul străin a fost identificat cu precizie. Echipa medicală a decis efectuarea unei intervenții chirurgicale de toracoscopie, o procedură minim invazivă, dar complexă în acest caz particular. Operația a fost programată și realizată cu succes în aceeași zi.
Institutul Mamei și Copilului precizează că, post-operator, pacientul se simte bine, fiind îngrijit în Secției chirurgie urgentă.
Poliția de Frontieră a instruit 22 de specialiști în analiza datelor despre pasageri și evaluarea riscurilor
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a organizat, în perioada 7–10 septembrie 2026, un curs interinstituțional destinat consolidării capacităților de analiză a informațiilor despre pasageri și îmbunătățirii cooperării dintre autoritățile naționale.
Gazul cumpărat pentru Moldova s-a scumpit cu peste 15% într-o singură lună
Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.
Militarii moldoveni participă la exercițiul „Strong Griffin 2026” din Lituania
Un grup de militari ai Armatei Naționale participă, în perioada 3–14 septembrie, la exercițiul multinațional „Strong Griffin 2026”, desfășurat în Republica Lituania.