Tariful la căldură, din nou sub presiune: gazele scumpe pot aduce majorări

Tariful la energia termică ar putea fi ajustat dacă prețul gazelor naturale se menține la un nivel ridicat, însă o eventuală modificare trebuie să urmeze procedura prevăzută de metodologia tarifară, a declarat directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Constantin Borosan, în cadrul unei conferințe de presă.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 15 septembrie 2026, 19:07
energia termică

Potrivit șefului ANRE, majoritatea producătorilor de energie termică achiziționează gaze naturale în condiții de piață, iar costul combustibilului reprezintă una dintre cele mai importante componente ale tarifului final la căldură, transmite bani.md.

Borosan a explicat că metodologia tarifară prevede obligația titularilor de licență de a solicita ajustarea tarifului atunci când apar premise pentru modificarea venitului reglementat cu mai mult de 3%.

„Atunci când există premise pentru modificarea venitului reglementat cu mai mult de 3%, titularul de licență trebuie să se adreseze Agenției cu solicitare de ajustare a tarifului de livrare a energiei termice”, a declarat Constantin Borosan.

Potrivit acestuia, mai mulți furnizori mici au depus deja la ANRE solicitări de ajustare, acestea fiind publicate pe pagina instituției în cadrul procedurilor de transparență decizională.

Întrebat despre situația Termoelectrica și despre posibilitatea unei majorări a tarifului la căldură în Chișinău, directorul ANRE a precizat că, la această etapă, este vorba despre solicitări care urmează să fie examinate, iar simpla depunere a unei cereri nu înseamnă automat aprobarea unei majorări.

Borosan a mai spus că Agenția poate cere titularilor de licență să prezinte calculele necesare atunci când apar modificări importante ale costurilor. În cazul în care aceștia nu vin cu solicitările corespunzătoare, ANRE are mecanisme pentru a interveni în procesul de ajustare a tarifelor.

Directorul instituției a atras atenția că prețul gazelor naturale este determinant pentru costul producerii energiei termice.

„Componenta de combustibil în producerea energiei termice are cea mai mare pondere”, a subliniat Borosan.

În prezent, consumatorii din Chișinău achită 2.020 de lei/Gcal pentru energia termică livrată de Termoelectrica. Tariful a intrat în vigoare la 12 februarie 2026, după ce ANRE a aprobat o reducere de 19,5%, de la 2.510 lei/Gcal. Termoelectrica solicitase atunci un tarif de 2.180 lei/Gcal, însă regulatorul a aprobat un nivel mai mic.

La Bălți, în schimb, ANRE a majorat tariful pentru energia termică livrată de CET-Nord la 2.201 lei/Gcal, cu 75 de lei peste nivelul anterior. Compania ceruse un tarif de 2.359 lei/Gcal.

(VIDEO) Compensațiile la energie se schimbă: conturile, mașinile și călătoriile peste hotare vor conta

Persoanele care vor solicita compensații la energie în sezonul rece vor trece prin filtre mai stricte. Autoritățile intenționează să verifice nu doar veniturile declarate, ci și conturile bancare, proprietățile, automobilele și perioadele petrecute peste hotare, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru în cadrul emisiunii de la Radio Moldova.

Bugetul se umple: încasările Fiscului au trecut de 60 de miliarde de lei

Serviciul Fiscal de Stat a încasat aproximativ 60,7 miliarde de lei la Bugetul public național de la începutul anului și până la 11 septembrie, cu 6,3 miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea este de 11,6%. Doar săptămâna trecută, încasările au fost de aproximativ 1 miliard de lei.