Omorul lui Sergiu Oală: Principalul inculpat ar urma să își recunoască vina în fața instanței. Din 13 suspecți, doar doi sunt după gratii
Doi inculpați în cazul omorului lui Sergiu Oală, tânărul de 20 de ani ucis de mai multe persoane și ascuns pe un câmp din satul Călinești, au fost aduși la judecătoria Fălești. Mama victimei, rude și prieteni au venit cu pancarte pentru a cere o justiție corectă.

Sergiu Oală, originar din Bălți, a fost dat dispărut la 22 septembrie anul trecut, după ce a plecat de acasă spre raionul Fălești și nu a mai revenit. Peste mai bine de o lună, cadavrul tânărului a fost găsit în stare de putrefacție, iar 13 persoane au fost reținute, scrie NordInfo.MD.
„Copilul meu a stat o lună și cinci zile în râpă și nici unul dintre ei nu au scris anonim să ne ducem să îl luăm. Sunt niște păgâni!”, a declarat Ana Oală, mama victimei.
Oamenii legii au stabili că învinuiții au atras victima, propunându-i să ia parte în diverse scheme infracționale cu scop de a obține mijloace bănești. Discuțiile au generat într-un conflict, iar tânărul a fost omorât. Pentru a ascunde urmele infracțiunii, suspecții, în mod organizat, au ascuns cadavrul într-o fâșie forestieră din extravilanul satului Călinești, dar și mijlocul de transport cu toate bunurile acestuia.
„Copilul meu merită dreptate, copilul meu a lucrat de la opt ani. Criminali! Și măsa l-a astupat! A spus că este acasă, dar ea nu știa că fiul ei era plecat de acasă. Cerem dreptate, și nu doar pentru aceștia doi, dar pentru toți”, a adăugat femeia.
În prezent doar Nicu Gherman și Mihail Cebotari se află în arest și riscă de la 8 până la 15 ani de închisoare.
Cei doi inculpați au vârsta de 24 și 27 de ani. Nici la ieșirea din sala de judecată nu au făcut declarații pentru presă.
Principalul inculpat în cazul omorului, Nicu Gherman, ar urma să își recunoască vină.
„S-a decis în ședința preliminară examinarea cazului. Nu s-a hotărât încă pe ce procedură va amerge procurorul, nici instanța, pentru că, din câte am înțeles, avocatul unui inculpat a declarat că vor să meargă pe o procedură specială. Din câte am înțeles, ar fi vorba despre procedura specială privind articolul 364 prim, când persoana recunoaște probele urmăririi penale și merge pe o procedură restrânsă. Al doilea nu își recunoaște vina. A depus și o listă a probelor”, a declarat Ion Procopciuc, avocatul succesorului părții vătămate.
Următoarea ședință de judecată pe acest caz va avea loc miercuri, 11 iunie.
4 persoane rănite, inclusiv un copil de 11 luni, într-un accident rutier din Leova. Au intervenit 3 echipe AMU
Două automobile s-au ciocnit violent în după amiaza zilei de 14 august, iar în urma coliziunii au fost rănite 4 persoane, printre care o minoră de 17 ani și un copil de 11 luni. Accidentul s-a produs la ieșirea din satul Băiuși, raionul Leova.
Coliziune violentă, la Orhei. Patru persoane rănite, una dintre care în stare gravă
Patru persoane au fost rănite, după ce mașinile cu care se deplasau au fost implicate într-un accident. Coliziunea a avut loc în amiaza zilei, în jurul orei 12:40, în apropiere de localitatea Ivancea din raionul Orhei.
(FOTO) Accident în lanț, cu implicarea unui autobuz de rută, în Chișinău
Patru vehicule au fost avariate, după ce au fost implicate într-un accident în lanț, care s-a produs cu puțin timp în urmă la intersecția străzii Vasile Alecsandri cu strada Alexandru Hîjdeu, din sectorul Rîșcani al captialei.
Comentarii facebook