(VIDEO) Mai mulți șoferi, depistați de polițiști, în timp ce conduceau în stare de ebrietate
Mai mulți șoferi au fost depistați de polițiști, în timp ce conduceau în stare de ebrietate, majoritatea cu grad avansat.
Polițiștii de patrulare au stopat pentru verificări un bărbat de 29 de ani, care se afla la volanul unui Opel în localitatea Ciulucani din raionul Telenești. Fiind testat alcoolscopic s-a stabilit că era în stare de ebrietate avansată, având o concentraţie de 1,41 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Un alt bărbat de 53 de ani, în stare de ebrietate avansată, a fost stopat în aproprierea satului Șișcani, raionul Nisporeni. Acesta conducea o Toyota cu o concentrație de 1,29 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Tot în raionul Nisporeni, pe strada Ștefan cel Mare, șoferul unui Vaz a fost stopat pentru verificări. În urma testării, conducătorul auto, de 47 de ani, avea o concentrație de 1,04 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Alți doi tineri de 20 de ani din localitatea Recea, au fost stopați de polițiștii din Strășeni. Unul dintre ei se deplasa cu motocicleta având o concentrație de alcool de 0,49 mg/l în aerul expirat. Celălalt se deplasa cu un Renault cu o concentrație de 0,39 mg/l de alcool în aerul expirat.
În toate cazurile, vehiculele au fost ridicate și transportate la parcarea specială, iar conducătorii auto documentați penal sau contravențional.
(VIDEO) A cerut telefonul pentru un „apel”, apoi ar fi fugit cu el. Un bărbat, reținut în Capitală
Un bărbat de 30 de ani, originar din regiunea transnistreană, este cercetat penal după ce ar fi sustras telefonul mobil al unei femei în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Grav accident, soldat cu decesul a doi cetățeni ai R.Moldova, în România
Doi cetățeni ai Republicii Moldova și-au pierdut viața într-un accident produs în apropierea municipiului Bârlad, județul Vaslui, România
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro”. CNA efectuează de la o luni percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a procurorilor din Procuratura Anticorupție (PA), efectuează acțiuni de urmărire penală într-o cauză privind fapte de corupție comise de persoane cu funcții de răspundere din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro” și persoane afiliate unor școli auto din municipiul Chișinău, fiind vizate în total cinci persoane.