Germania nu va mai permite consumul de bere şi vin de către copiii de 14 ani, sub supravegherea părinţilor. Permisiunea data din 1952
Germania urmează să renunţe la o lege veche de zeci de ani care le permite adolescenţilor de 14 şi 15 ani să consume legal alcool în compania părinţilor lor, transmite luni DPA.
Un proiect de lege, consultat luni de DPA, prevede interzicerea consumului de bere şi vin sub supraveghere de către minori, începând cu vârsta de 14 ani.
Germania are legi relativ permisive privind consumul de alcool de către minori, consumul şi cumpărarea de bere, vin şi vin spumant fiind legale încă de la vârsta de 16 ani.
Regulamentul privind consumul de alcool sub supraveghere de la vârsta de 14 ani datează din 1952, dar miniştrii sănătăţii din toate landurile germane au solicitat o interdicţie anul trecut din cauza riscului de dependenţă.
Ministrul Tineretului, Karin Prien, include abrogarea măsurii în proiectul său de lege privind bunăstarea copiilor şi tinerilor, notează DPA, citată de Agerpres.
Consumul de alcool sub supraveghere „slăbeşte protecţia tinerilor împotriva pericolelor abuzului de alcool şi, prin urmare, contrazice obiectivele guvernului federal de a preveni mai bine dependenţa”, se arată în proiectul de lege.
„Excepţia din Legea privind protecţia tinerilor, care permite consumul sau achiziţionarea de băuturi alcoolice de către tinerii de 14 şi 15 ani însoţiţi de o persoană cu răspundere părintească, va fi eliminată”.
Proiectul de lege urmează să fie discutat cu experţi din asociaţiile industriale şi necesită aprobarea Cabinetului şi a ambelor camere ale parlamentului.
Nu este încă clar când ar putea intra în vigoare, mai notează DPA.
Sursa: Digi24.ro
Un pachet de țigări, peste 40 de dolari și 80% piață ilicită: Reversul politicilor antifumat din Australia
Politica Australiei de a reduce fumatul prin majorarea continuă a taxelor pe tutun este tot mai contestată, după ce piața ilegală a țigărilor a cunoscut o creștere spectaculoasă, iar rețelele de criminalitate organizată au ajuns să controleze o mare parte a comerțului. „Experimentul australian a eșuat”, avertizează reprezentanții industriei comerciale, în timp ce economiștii vorbesc despre un eșec major al politicilor publice.
Pakistan: Treizeci şi patru de copii şi o profesoară au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei şcoli
Cel puţin 34 de elevi şi o profesoară au murit, joi, după ce acoperişul unei şcoli s-a prăbuşit în timpul orelor în oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului, au declarat reprezentanţii Poliţiei şi ai echipelor de salvare, potrivit Reuters.
Inundații istorice la Istanbul: patru morți și mii de pagube. Cele mai grave viituri din 1942
Istanbulul se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii peste 80 de ani, după ploile torențiale care au lovit metropola turcă. Bilanțul victimelor a crescut vineri, 16 octombrie, la patru morți, în timp ce autoritățile continuă intervențiile în zonele afectate.